Un elicopter al armatei indiene care îl transporta pe cel mai înalt oficial militar indian și familia sa s-a prăbușit în statul Tamil Nadu, în sudul Indiei, scrie BBC News.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 14.48 Generalul Bipin Rawat, soția sa și alte 11 persoane au murit, informează forțele aeriene indiene.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Bipin Rawat, călătorea într-un elicopter Mi-17V5 care s-a prăbușit în apropierea orașului Coonoor.

Un ministru din guvernul statului declarase, inițial că cinci persoane au murit, iar alte două sunt în stare critică.

Ministrul pădurilor din Tamil Nadu, K Ramachandran, a afirmat că operațiunea de salvare este în curs de desfășurare, iar răniții, unii cu arsuri grave, au fost transportați la spital.

Imaginile de la locul prăbușirii arată coloane groase de fum care se ridicau din rămășițele elicopterului și localnici încercând să stingă focul.

Elicopterul tocmai decolase de la baza militară din Sulur și se îndrepta spre orașul Wellington. Printre cei aflați la bord se afla și soția generalului Rawat.

Gen Rawat, în vârstă de 63 de ani, a fost numit primul șef al Statului Major al Apărării din istoria Indiei în ianuarie 2019.

Deși Mi-17V5 se numără printre cele mai sofisticate elicoptere militare de transport, flota îmbătrânită a forțelor aeriene indiene este adesea învinuită pentru numărul mare de accidente aeriene.

În 2017, șapte militari au fost uciși într-un accident în statul nord-estic Arunachal Pradesh. Elicopterul se afla într-o misiune de antrenament. Cu un an înainte, un alt elicopter s-a prăbușit imediat după decolare în timpul unui exercițiu militar în statul nordic Uttarakhand. Atunci nu au fost raportate victime.