Bill de Blasio, primarul oraşului New York, a anunţat luni că toţi angajaţii din sectorul privat vor fi vizaţi de obligativitatea de a se vaccina împotriva noului coronavirus începând din 27 decembrie, informează AFP.

New YorkFoto: Rafael Ben-Ari / Alamy / Profimedia Images

Edilul american a mers astfel şi mai departe în această direcţie decât a făcut-o deja preşedintele Joe Biden, a cărui obligativitate de vaccinare, care ar trebui să intre în vigoare pe 4 ianuarie, dar care este în prezent suspendată în urma unei decizii în instanţă, îi viza doar pe angajaţii companiilor cu peste 100 de salariaţi.

"Aici, la New York, am decis să lansăm un atac preventiv (împotriva noului coronavirus, n.r.) pentru a face într-adevăr ceva îndrăzneţ ca să oprim răspândirea COVID-19 şi pericolele pe care această boală le aduce pentru noi toţi", a declarat Bill de Blasio pentru postul de televiziune MSNBC.

El a precizat că toţi "angajaţii din sectorul privat din New York vor fi vizaţi de obligativitatea de vaccinare începând din 27 decembrie", o măsură care priveşte aproximativ 184.000 de companii, societăţi şi magazine.

De altfel, începând de la aceeaşi dată, "newyorkezii cu vârste de peste 12 ani vor trebui să prezinte dovada că au primit trei doze de vaccin", a precizat actualul primar din New York, care va părăsi această funcţie pe 31 decembrie, când va fi înlocuit de Eric Adams, ales în urma alegerilor din 2 noiembrie.

Varianta Omicron a noului coronavirus a fost de acum confirmată în cel puţin 15 state federale americane - inclusiv câteva cazuri în statul New York, unde se află cel mai mare oraş din Statele Unite, deosebit de afectat de pandemia de COVID-19 în 2020, cu cel puţin 34.000 de decese. (sursa: Agerpres)