CNN l-a concediat pe jurnalistul şi prezentatorul Chris Cuomo, a anunţat sâmbătă postul de televiziune, în urma unei anchete privind implicarea sa în apărarea fratelui său, fostul guvernator al statului New York Andrew Cuomo, inculpat pentru acuzaţii de agresiune sexuală, relatează duminică AFP, preluată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am angajat o firmă de avocatură binecunoscută pentru a conduce investigaţia şi l-am demis (pe Chris Cuomo) din funcţie, decizie cu efect imediat", se arată într-un comunicat postat pe contul oficial de Twitter al CNN.

"În cursul anchetei, au ieşit la iveală noi informaţii", se precizează în text.

Concedirea jurnalistului survine în urma publicării unor documente care dezvăluie că Chris Cuomo, care a prezentat segmentul de ştiri de la ora 21:00 al canalului de televiziune american, şi-a consiliat fratele, un politician, ceea ce a fost considerat nepotrivit de CNN.

"Documentele, de a căror existenţă nu ştiam înainte de publicarea lor, ridică întrebări serioase", a declarat marţi un purtător de cuvânt al CNN, adăugând că acestea "dezvăluie un nivel de implicare mai mare în sprijinirea fratelui său decât ceea ce noi ştiam".

Ancheta asupra lui Chris Cuomo continuă, a precizat CNN.

"Nu aşa vreau să se încheie cariera mea la CNN, dar v-am spus deja de ce şi cum l-am ajutat pe fratele meu", a declarat Chris Cuomo într-un SMS, a dezvăluit jurnalistul CNN Brian Stelter.

Confruntat cu acuzaţii de agresiune sexuală din partea a cel puţin 11 femei, Andrew Cuomo, guvernator al statului New York timp de zece ani, a fost nevoit să demisioneze în luna august.