Financial Times: Populația Chinei se micșorează, și încă rapid​

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 1 decembrie 2021, 2:22 Actualitate | Internaţional


China
Foto: Profimedia Images
​Vă mai aduceți aminte de Japonia în 1989?

În macroeconomie există o zicală veche și cam uzată: „Demografia este destinul”.

Ideea e simplă. Dacă forța ta de muncă poate conta pe tineri, pe marginalizați ori pe imigranți pentru a se înrola în număr mai mare decât cei care pleacă, economia ta se află într-o situație destul de fericită. Consumul, investițiile și veniturile fiscale ar trebui în mod natural s-o stimuleze și mai mult. Gândiți-vă la Regatul Unit în anii '80, când femeile au început să intre în forța de muncă în ritm accelerat. Sau la longeviva abilitate a SUA, cel puțin până recent, de a atrage oameni de pe tot cuprinsul lumii - scrie cotidianul The Financial Times într-un material citat de Rador.

Similar, o populație în curs de îmbătrânire constituie o frână majoră. Nu numai că forța de muncă se micșorează, presând asupra creșterii, dar pensionarii vor avea nevoie și de îngrijire și pensii finanțate din venituri fiscale tot mai mici. Japonia, a cărei populație îmbătrânește din 2007, e cel mai bun exemplu în acest sens.

Sau cel puțin până acum, conform companiei Jefferies. Fiindcă analiștii ei consideră că populația Chinei e pe cale să se micșoreze, ca un pulover de cașmir spălat în apă fierbinte. Și, crucial, se va întâmpla mai rapid decât cred mulți.

Dintr-o notă publicată azi de Simon Powell, analist Jefferies, și intitulată „Creșterea populației Chinei se va opri în 2022 din cauza sporului natural negativ”:

„Declinul drastic al natalității trage sporul natural al populației în zona negativă. Istoric vorbind, sporul natural negativ a mai apărut o dată, în anii '60, când a avut loc Marea Foamete și decesele au depășit nașterile cu 3 milioane per an. Dacă nașterile scad cu 20% per an începând din 2020, în 2025 decesele vor depăși nașterile cu aproximativ 6 milioane. Estimăm că creșterea populației Chinei se va opri în 2022, adică cu aproape 10 ani mai devreme decât estimează ONU”.

Indicii privind modul în care acest lucru va afecta economia există deja. Financial Times a scris luni că producătorii de scutece încep acum să acorde prioritate bătrânilor și mai puțin copiilor. Pe de altă parte, fondurile de investiții private (cine altcineva?) încep să fie tot mai interesate de cimitire și firme de pompe funebre.

Nu vrem să ne hazardăm, dar parcă începe să aducă un pic cu Japonia în 1989. O bulă imobiliară alimentată de datorii care se dezumflă rapid. Avem. Burse cu o evoluție mult mai slabă decât a celor străine. Avem. Și acum, posibil, o populație care efectiv se micșorează. Avem. Se poate argumenta că singurul lucru care lipsește este o cohortă de companii extrem de profitabile - vezi Toyota, Sony, Honda, Nintendo - care încep să economisească în exces pe spinarea propriilor angajați.

În acest ritm, nu am fi surprinși dacă banca centrală a Chinei va începe să reducă rata dobânzilor mult mai rapid decât a făcut-o Banca Japoniei în anii '90. Observatorii pesimiști se așteaptă de multă vreme ca economiile occidentale să cadă în capcana japonificării. China ar putea să le-o ia înainte.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















13832 vizualizari

  • +6 (24 voturi)    
    hehehehe (Miercuri, 1 decembrie 2021, 5:16)

    john70 [utilizator]

    OK, China became old before it became rich.

    Totusi, nu citim in presa occidentala materiale asemanatoare despre dezastrul demografic european.
    Si, mai ales, despre perspectiva sumbra a inlocuirii europenilor cu afro-musulmani.
    • +8 (14 voturi)    
      se scrie, nu interzice nimeni, vestul nu e China (Miercuri, 1 decembrie 2021, 10:08)

      D_M [utilizator] i-a raspuns lui john70

      Sunt foarte multe materiale despre dezastrul demografic in presa occidentala, nu le cautati sau nu doriti sa le vedeti, poate dispretuiti civilizatia Occidentala? Cu exceptia notabila a Frantei, toate tarile au spor negativ. Cazul Frantei este usor de inteles (minoritati cu spor natural serios si imigratie, se scrie si despre asta, dar mai putin, e adevarat), in rest sporul negativ este si un semn al dezvoltarii tarii, lucru valabil intr-o mare masura si in cazul Chinei.
      • -1 (1 vot)    
        ... (Joi, 2 decembrie 2021, 1:45)

        ..13 [utilizator] i-a raspuns lui D_M

        China has another very serious demographic problem due to sex-selective abortion and its one-child policy, resulting in a ratio of 120 boys for every 100 girls.

        It's estimated that the percentage of men in their late 30's who have never married will quintuple by 2030, and this large number of unmarried young men will have a detrimental impact on population growth.
  • -1 (13 voturi)    
    cum v-am spun de la inceput.. (Miercuri, 1 decembrie 2021, 8:02)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. covidul le va aranja pe toate.
  • +10 (14 voturi)    
    zici ca-s glumele cu Radio Ereven (Miercuri, 1 decembrie 2021, 15:23)

    unu_de_aiurea [utilizator]

    Titlu:
    "Populația Chinei se micșorează, și încă rapid​"

    Articol:
    "Estimăm că creșterea populației Chinei se va opri în 2022"
  • -1 (1 vot)    
    desi (Joi, 2 decembrie 2021, 2:41)

    ..13 [utilizator]

    rata fertilitatii nu e tocmai rea in China totusi ca urmare a plecarilor mai mari populatia are un spor din ce in ce mai redus.

    la chestiunile de mai sus se adauga faptul ca se controleaza nasterile in china si baietii au prioritate dar acum par ca sunt prea multi baieti maturi si necasatoriti...

    In europa rata fertilitatii este similara cu cea din China cu mentiunea ca in tarile din Europa unde religia joaca in continuare un rol important depaseste 2. Sporurile negative ale populatiei se inregistreaza in ro dar si in alte tari limitrofe rusiei: precum ucraina, lituania, latvia - ca urmare a migratiei nete, cred ca este clar - dar sunt alte tari care compenseaza printr-o crestere sustinuta ca Franta si Irlanda.Per total populatia Europei nu scade - are o usoara crestere dar varsta....


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by