Guvernul Slovaciei își cere scuze pentru sterilizarea forţată a femeilor de etnie romă

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 25 noiembrie 2021, 8:44 Actualitate | Internaţional


Slovacia
Foto: Pixabay.com
Guvernul Slovaciei şi-a cerut scuze oficial pentru sterilizările forţate ale femeilor de etnie romă care au avut loc de-a lungul câtorva decenii, scrie dpa.

Coaliţia de guvernare de la Bratislava a emis miercuri o declaraţie în care condamnă anii de încălcări ale drepturilor omului şi le cere scuze celor care au avut de suferit, a informat agenţia de presă TASR.

Numărul sterilizărilor poate fi doar estimat, dar cel puţin câteva mii de femei au fost afectate de această politică, a transmis reprezentantul pentru romi al guvernului slovac pe site-ul său oficial.

Potrivit executivului slovac, între 1966 şi 1989 au fost realizate sterilizări forţate cu scopul de a limita numărul copiilor născuţi în cadrul acestei etnii. Însă chiar şi după căderea comunismului, între 1990 şi 2004, guvernul a recunoscut că femeile rome au fost presate în mod ilegal în clinici să accepte sterilizarea după ce au născut.

Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului şi Consiliul Europei cer de ani de zile ca Slovacia să recunoască anii de încălcări sistematice ale drepturilor omului împotriva romilor şi să despăgubească victimele.

Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mijatovic, a salutat pe Twitter prezentarea acestor scuze de către Bratislava ca un prim pas important şi a adăugat că ar trebui stabilit rapid un mecanism de compensare a victimelor. (Sursa: Agerpres)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3135 vizualizari

  • +1 (7 voturi)    
    i-a scapat de suferinta (Joi, 25 noiembrie 2021, 9:48)

    Kato01 [utilizator]

    Scuze dar au facut bine zic eu. Copiii trebuie sa faca doar cei care au posibiltati sa-i educe, sa le ofere un trai decent. Cum o fii sa te uiti la copilul tau si sa nu ai ce sa-i dai sa manance sau ce-i trebuie la scoala. I-a scapat de suferinta si le-a ridicat nivelul de trai.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by