Trei americani albi au fost condamnaţi miercuri pentru uciderea joggerului afro-american Ahmaud Arbery, pe care l-au urmărit şi l-au împuşcat în februarie 2020 în statul Georgia, informează AFP și Agerpres. Această tragedie a alimentat protestele antirasiste de amploare care au avut loc în vara anului 2020 în întreaga ţară. Travis McMichael, autorul împuşcăturii fatale, tatăl său, Gregory McMichael, şi vecinul lor, William Bryan, care au participat la urmărire, au fost judecaţi în Brunswick, Georgia.

Protestatari în fata tribunalului americanFoto: Profimedia Images

Cei doisprezece juraţi, printre care s-a aflat şi un bărbat de culoare, au deliberat mai bine de unsprezece ore pentru a ajunge la acest verdict unanim.

Anunţul a fost salutat de protestatarii strânşi în faţa clădirii tribunalului, care au scandat numele lui Ahmaud Arbery. În sala de judecată, un membru al familiei a strigat de bucurie când Travis McMichael a fost condamnat.

Pe 23 februarie 2020, tânărul de 25 de ani făcea jogging în acest oraş de coastă din sud-estul Statelor Unite, când a început să fie urmărit de cei trei bărbaţi. După o altercaţie, Travis McMichael a deschis focul şi l-a ucis.

Cei trei inculpaţi au susţinut că l-au confundat pe Ahmaud Arbery cu un hoţ care acţiona în apropiere şi au invocat o lege a statului Georgia care permite cetăţenilor obişnuiţi să facă arestări.

O înregistrare video a dramei, dată publicităţii la aproape trei luni după comiterea crimei, a scandalizat Statele Unite, iar Ahmaud Arbery a devenit un simbol al mişcării anti-rasiste Black Lives Matter.

Dimensiunea rasială a acestui caz, într-un stat încă marcat de rasism şi segregare, a fost mult timp trecută cu vederea în timpul procesului, care a durat mai bine de o lună.

Cei trei sunt, de asemenea, inculpaţi pentru infracţiuni rasiste de către justiţia federală şi urmează să fie judecaţi în luna februarie.