Joachim Sauer, soțul cancelarului Germaniei Angela Merkel, și-a acuzat compatrioții care nu se vaccinează împotriva Covid-19 de ”lene și suficiență”, comentând că respingerea științei la nivelul populației nu a fost niciodată mai vizibilă ca acum, transmite Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Comentariile sale sunt oarecum neobișnuite, în condițiile în care Sauer, care a fost profesor de chimie cuantică la Universitatea Humboldt din Berlin până la pensionarea din 2017 și un cercetător recunoscut, a fost rezervat în a discuta chestiuni politice în cei 16 ani de mandat ai soției sale.

El a refuzat să joace rolul politic al soțului liderei creștin-democraților, limitându-și aparițiile publice și preferând să nu o însoțească pe aceasta în deplasările sale externe. De-a lungul timpului, a vorbit doar despre activitatea sa de cercetare științifică și despre pasiunea sa pentru compozitorul Richard Wagner.

Aflat însă la o reuniune a Academiei de Științe din Torino, Italia, el a făcut o scurtă referire la subiectul vaccinării. Germania se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri Covid-19 și ia în calcul introducerea unor noi restricții pe model austriac sau chiar impunerea obligativității vaccinării. Rata persoanelor imunizate este sub 68%.

”Este șocant că o treime din populație nu respectă dovezile științifice”, a declarat el pentru cotidianul italian La Repubblica, preluat de Die Welt.

"Asta se poate explica, parțial, printr-o oarecare lene și suficiență a germanilor. Celălalt grup ...sunt oameni care reacționează ideologic față de ceea ce ei cred că este o dictatură a vaccinării”.

"Știința este importantă și ar fi bine pentru toată lumea dacă tot mai mulți tineri s-ar dedica acestui domeniu”, a conchis el.