Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, donează 100 de milioane de dolari Fundației Obama, în onoarea congresmanului John Lewis, un erou al mişcării drepturilor civile din anii 1960, care a murit anul trecut, transmite Reuters citată de News.ro.

Jeff BezosFoto: Hotnews

În schimbul donației, Bezos a cerut ca plaza din cadrul Obama Presidential Center să fie numită John Lewis Plaza.

”Luptătorii pentru libertate merită un loc special în panteonul eroilor şi nu mă pot gândi la o persoană mai potrivită care să fie onorată cu acest dar decât John Lewis”, a spus Bezos într-un comunicat.

Un protejat al lui Martin Luther King Jr., Lewis a condus demonstraţii pentru integrarea locurilor de luat masa exclusive pentru albi, a fost unul dintre iniţiatorii "Freedom Riders" şi a suportat bătăi din partea poliţiştilor albi şi a bandelor de extremiști.