Cancelarul german la final de mandat Angela Merkel şi preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko au convenit cu privire la începerea unor negocieri la nivel european pentru a soluţiona criza migranţilor, în desfăşurare la frontiera dintre Uniunea Europeană şi Belarus, a anunţat miercuri seară agenţia de presă BelTa, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Angela MerkelFoto: THOMAS FREY / AFP / Profimedia

Liderii german şi belarus, care au avut miercuri o nouă convorbire telefonică, au căzut de acord că ''problema în ansamblul său se ridică la nivelul (relaţiilor) Belarus-UE şi că responsabili desemnaţi de fiecare dintre părţi vor întreprinde imediat negocieri'', a indicat biroul de presă al preşedinţiei belaruse.

În urmă cu două zile, Merkel şi Lukaşenko au discutat despre asistenţa umanitară pentru migranţii blocaţi la frontiera dintre Uniunea Europeană şi Belarus, într-o rară convorbire telefonică ulterioară deciziei Bruxellesului de extindere a sancţiunilor contra autorităţilor de la Minsk.

În ultimele zile, forţele poloneze au făcut uz de gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi grenade asurzitoare împotriva migranţilor concentraţi în apropierea satului Kuznica, la frontiera cu Belarus, după ce aceştia au aruncat cu pietre în direcţia forţelor de ordine poloneze, rănind mai mulţi membri ai acestora.

Potrivit autorităţilor poloneze, mai mult de 20.000 de poliţişti, grăniceri şi militari asigură securitatea frontierei în zona unde sunt masaţi migranţii, în apropiere de Kuznica.

Uniunea Europeană îl acuză pe Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia - state membre ale UE -, pe de altă parte.

Această creştere a avut loc în urma adoptării de către UE a unor sancţiuni împotriva Belarusului după abuzurile contra drepturilor omului şi alegerile prezidenţiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziţia belarusă şi de Occident.

UE a adoptat noi sancţiuni economice contra Belarusului după ce autorităţile de la Minsk au forţat un avion al companiei aeriene low-cost irlandeze Ryanair să aterizeze pentru a putea aresta un disident aflat la bord. Ulterior, migranţi proveniţi mai ales din Irak, RD Congo şi Camerun au început să apară la graniţa Belarusului cu Lituania, iar apoi şi la frontierele cu Letonia şi Polonia.