Peste 500 de persoane au fost spitalizate în Egipt după un „val” de atacuri ale scorpionilor, printre simptomele cauzate de veninul acestora numărându-se dureri severe, febră, diaree, spasme musculare și convulsii, relatează Euronews.

Scorpion cu coada groasaFoto: blickwinkel / Alamy / Profimedia Images

Scorpionii au fost forțați să își părăsească ascunzătorile de către inundațiile din sudul Egiptului, aceștia încercând să găsească noi refugii în locuințele oamenilor.

În total au fost spitalizate 503 de persoane după ce au fost înțepate de creaturi însă din fericire majoritatea pacienților au primit rapid doze de antivenin și au fost externați din spital.

Însă trei persoane și-au pierdut viața din cauza împunsăturilor, potrivit USA Today.

Atacurile au avut loc în provincia Aswan unde precipitațiile puternice și grindina au provocat pagube însemnate.

Autoritățile locale au îndemnat locuitorii să rămână în locuințe sau să evite zonele unde se află mulți copaci.

În Egipt trăiesc scorpionii cu coada groasă, una dintre cele mai periculoase specii de scorpion din lume. Aceștia se găsesc în Orientul Mijlociu și în Africa, putând ajunge la o lungime de 9 centimetri.

Veninul unui scorpion cu coada groasă poate ucide un om într-o oră.