Alegeri în Bulgaria: Noua formaţiune anti-corupţie, pe primul loc (estimări)

de DP     HotNews.ro
Luni, 15 noiembrie 2021, 4:03 Actualitate | Internaţional


Kiril Petkov şi Asen Vasilev
Foto: Profimedia Images
O nouă mişcare anti-corupţie lansată de doi oameni a câştigat duminică în Bulgaria cea de-a treia rundă de alegeri legislative în decurs de un an, în toiul celui de-al patrulea val de pandemie de COVID-19, potrivit institutelor de sondare, notează AFP, citată de Agerpres. Cu un scor surpriză de 26% din voturi, potrivit noilor date prezentate de institutele de sondare, "Continuăm Schimbarea" a depăşit partidul conservator GERB al fostului premier Boiko Borisov (23%), iniţial anunţat pe primul loc. Rezultatele parţiale oficiale vor fi publicate în cursul zilei de luni.

Terenul ar fi astfel liber pentru Kiril Petkov şi Asen Vasilev, care s-au lansat în septembrie în cucerirea puterii după ce i-au sedus pe bulgari cu acţiunea lor în cadrul guvernului interimar.

"Bulgaria porneşte pe un drum nou", şi-a exprimat satisfacţia Kiril Petkov, care a apărut zâmbitor în faţa fotoreporterilor şi camerelor de televiziune. "Vom face tot ce ne stă în putere pentru a dota ţara cu un guvern normal", a adăugat el.

După eşecul celor două alegeri precedente, din aprilie şi iulie 2021, în lipsa unui acord de coaliţie între partide, va reuşi acest duo într-o misiune "dificilă" după propria lor mărturisire?

În secţiile de votare, alegătorii erau împărţiţi între oboseală şi optimism moderat.

Numeroşi bulgari nici nu s-au deplasat la urne: prezenţa la vot a fost estimată la aproximativ 40%.

La unison, liderii politici şi-au exprimat însă hotărârea de a ieşi din impasul fără precedent după prăbuşirea regimului comunist.

Printre problemele urgente de tratat, managementul crizei sanitare. Pentru că guvernul interimar pare neputincios în faţa situaţiei care se deteriorează.

Spitalele sunt copleşite de cazurile de coronavirus şi aproape 200 de oameni mor în fiecare zi în această ţară din Peninsula Balcanică unde mai puţin de un sfert din cei 6,9 milioane de locuitori sunt complet vaccinaţi, cea mai proastă performanţă din UE.

Rata mortalităţii este în Bulgaria una dintre cele mai ridicate din lume, pe fondul sistemului de sănătate depăşit. Trei pacienţi au murit la sfârşitul săptămânii în incendiul unui spital.

Un "haos" denunţat de Boiko Borisov, demis în aprilie după un deceniu la putere, şi care ar putea continua.

Kiril Petkov şi colegul său Asen Vasilev, care s-au întâlnit pe băncile de la Harvard, s-au făcut remarcaţi în peisajul politic bulgar.

Obiectivul lor: "eradicarea corupţiei", în această ţară pe ultimul loc în clasamentul UE.

Cei doi au afirmat că sunt dispuşi să facă un "compromis" şi "foarte deschişi către dialog" pentru a construi o coaliţie.

"Stânga, centru sau dreapta, nu contează", a subliniat Kiril Petkov, candidat pentru funcţia de prim-ministru. "Dacă putem opri" corupţia "şi redistribui banii pentru bunăstarea contribuabililor, atunci am putea să ne înţelegem cu multe partide", a adăugat el.

Dar voturile formaţiunilor în favoarea "schimbării" nu vor fi suficiente. Potrivit experţilor, probabil că vor trebui să se alieze cu socialiştii din PSB (aproximativ 11% din voturi), a căror imagine este afectată de o tranziţie dezastruoasă la putere în anii 1990.

Bulgarii au fost chemaţi duminică să aleagă şi preşedintele ţării. Rumen Radev, candidat la propria succesiune, s-a clasat pe primul loc în urma primului tur, cu peste 49% din voturi, comparativ cu 24% câte a întrunit cel mai apropiat contracandidat al său, rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gerdjikov, susţinut de GERB.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2561 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    A cerne graul de neghina... (Luni, 15 noiembrie 2021, 4:26)

    Jolly Roger [utilizator]

    Moldova poate.
    Bulgaria da semne.

    La noi...
    Câți ar vota un partid care ar promite stârpirea corupției, cand asta ar însemna implicit și curățenie drastica in institutiile publice? Eternii funcționari, magistrați, doctori, pol5itisti, etc.... Cei ce fac lumea sa "se învârtă"!

    Nu as indrazni sa estimez mai mult de 10-15,%.
    Restul ar vota cu ochii închiși, pe viața, trandafirii... Galbeni, rosii sau ce culoare or fi ei!
  • +2 (2 voturi)    
    40% prezență la vot (Luni, 15 noiembrie 2021, 5:04)

    nick24 [utilizator]

    e mică.
    26% primul loc.
    Toate țările ex-comuniste au instabilitate. Sunt destabilizate permanent, oare de cine?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by