Un bărbat a fost găsit mort sâmbătă dimineața în perimetrul de securitate amenajat din cauza erupției vulcanului Cumbre Vieja de pe insula spaniolă La Palma, au declarat autoritățile, care încă nu știau cauza decesului, relatează AFP.

Eruptie vulcan, La PalmaFoto: Hotnews

Erupția, care are loc de aproape două luni (56 de zile), până acum nu a ucis pe nimeni, dar fluxurile de lavă și emisiile de gaze au forțat autoritățile să închidă o parte din teritoriul insulei.

În această zonă a fost găsit cadavrul unui bărbat, în orașul El Paso, a confirmat garda civilă pentru AFP, fără a oferi mai multe detalii cu privire la identitatea victimei sau împrejurările morții sale.

Accesul în zonă a fost autorizat în mod punctual pentru a permite locuitorilor să își recupereze obiecte personale, a adăugat garda civilă.

„O persoană a fost găsită moartă în această dimineață (...) și așteptăm să aflăm mai multe pentru a ne putea exprima cu certitudine asupra cauzelor morții”, a mai declarat în cadrul unei conferințe de presă Miguel Angel Morcuende, directorul tehnic al Comitetului de urgență vulcanică din Insulele Canare (Pevolca).

El a adăugat că autoritățile ”așteaptă autopsia”, dar încă nu se știe data la care vor fi disponibile rezultatele.

Fluxurile de lavă ale vulcanului Cumbre Vieja au devastat deja 1.018 hectare și au înghițit câteva mii de clădiri, inclusiv case, și au distrus multe culturi, inclusiv plantații de banane.

Câteva sute dintre cei 85.000 de locuitori ai insulei au fost evacuați și relocați de la începutul acestei erupții, a treia într-un secol, după cea a vulcanului San Juan în 1949 și cea a vulcanului Teneguia în 1971.