Merkel: Persoanele nevaccinate ar trebui să se gândească la datoria lor față de societate

de R.P.     HotNews.ro
Vineri, 12 noiembrie 2021, 8:22 Actualitate | Internaţional


Angela Merkel
Foto: THOMAS FREY / AFP / Profimedia
Persoanele care încă nu s-au vaccinat, în timp ce Germania se confruntă cu al patrulea val al pandemiei de Covid-19, trebuie să înțeleagă că datorează societății protejarea altora, a declarat joi cancelarul Angela Merkel citată de Reuters.

Prezentă la summitul economic Asia-Pacific, la invitația premierului Noii Zeelande Jacinda Ardern, Merkel a spus că politicienilor le revine sarcina de a explica necesitatea măsurilor, fiind onești cu publicul.

Europa se confruntă cu o nouă creștere a numărului de cazuri Covid-19, experții temându-se că sistemele sanitare vor fi din nou copleșite, în parte din cauza faptului că persoanele nevaccinate continuă să răspândească boala, transmițând-o celor mai vulnerabili și mai în vârstă.

"Trebuie să spunem clar că avem dreptul de a ne vaccina, iar asta este o mare șansă, o realizare uriașă a științei și tehnologiei”, a spus Merkel. ”Dar avem și obligația de a contribui la protejarea societății”.

În timp ce persoanele nevaccinate fac parte din grupuri care sunt mai puțin expuse riscului de a dezvolta forme severe ale bolii, statistic vorbind, ele pot transmite virusul celor mai în vârstă, al căror sistem imunitar este slăbit și care pot ajunge la terapie intensivă, chiar dacă sunt vaccinați.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2976 vizualizari

  • +6 (32 voturi)    
    :) (Vineri, 12 noiembrie 2021, 8:25)

    balex [utilizator]

    cred ca ati tradus gresit. paote cele vaccinate care sutn vectori de transmisie
  • -7 (35 voturi)    
    le putem spune asta (Vineri, 12 noiembrie 2021, 8:51)

    vali_pk [utilizator]

    celor liberi si frumosi din Romania care considera ca nu trebuie sa existe obligatii ci doar libertati, iar cei vulnerabili sa stea in casa sau sa-si puna 10 masti. gandire mai idioata ca asta rar mi-a fost dat sa vad, dar culmea, am intalnit-o la noi! e un inceput pentru orice.
    • +5 (25 voturi)    
      Lol (Vineri, 12 noiembrie 2021, 10:15)

      HP [utilizator] i-a raspuns lui vali_pk

      Nu boss, mai bine stau 18 milioane in casa, dupa mintea ta.

      Ce-i impiedica pe vulnerabili sa se vaccineze ?
      • 0 (14 voturi)    
        lol...prostia (Vineri, 12 noiembrie 2021, 11:21)

        vali_pk [utilizator] i-a raspuns lui HP

        nu au stat niciodata 18 milioane in casa, au avut libertate sa se plimbe, la mare, la munte era plin, la localuri nu duc lipsa de clienti. stim numai sa ne plangem si sa aratam cu degetul spre altii. mai deschideti ochii, cititi carti, nu doar fb si seminte.
  • +13 (37 voturi)    
    ? (Vineri, 12 noiembrie 2021, 8:58)

    cucuveauamov [utilizator]

    "din cauza faptului că persoanele nevaccinate continuă să răspândească boala, transmițând-o celor mai vulnerabili și mai în vârstă"

    pai persoanele vulnerabile si mai in varsta nu sunt vaccinate? si nu primesc virusul si de la vaccinati?
  • +12 (40 voturi)    
    Lol (Vineri, 12 noiembrie 2021, 9:00)

    HP [utilizator]

    Nu, nu am nicio datorie fata de nicio societate, e fix invers, platesc taxe si impozite ca sa ma tineti voi pe arest ca va mor mosii si grasii.

    "Persoanele in varsta si vulnerabile" sa se vaccineze si sa ne scuteasca.

    Apropo, la ratele alea imense de vaccinare, cum se face ca aveti iar valuri de infectii ?

    Mda, hai mars.
    • -10 (20 voturi)    
      muta-te (Vineri, 12 noiembrie 2021, 11:22)

      vali_pk [utilizator] i-a raspuns lui HP

      Ba ai datorie fata de societate, nu esti singur pe lumea asta, traiesti printre oameni , ii respecti, altfel du-te dracului in padure, foarte simpla treaba. Nu suntem obligati astia normali care vrem sa ne civilizam, sa va respectam voua aerele cu "libertati si drepturi". Daca platesti taxe si impozite nu inseamna ca trebuie sa-ti bati joc de aia din jur, clar? Ai parinti ma, scabie? Valea!
      • +3 (11 voturi)    
        Eu si multi ca mine! (Vineri, 12 noiembrie 2021, 14:06)

        eyeonu [utilizator] i-a raspuns lui vali_pk

        ....va transmitem:

        ..........Fac/em Ceva Pe Civismul Si Societatea

        Voastra.

        Libertatea Mea Nu Se Termina Nicaieri, Fac Ce

        Vreau, Daca Vreau Si Cand Vreau Si Imi Asum!

        Nu Am Niciun Fel de Datorie Fata De Nimeni, Cine

        Crede Ca Am, Se Inseala Amarnic Si De Abia

        Astept Ziua In Care Voi Intalni O Astfel De

        Persoana, Sa Mi-o Spuna In Fata!!!!!!!!!!!


        .PUNCT.
  • +4 (30 voturi)    
    Vaciinatii se imbolnavesc si transmit boala... (Vineri, 12 noiembrie 2021, 9:09)

    jackalphonse [utilizator]

    ...in timp ce au dreptul sa umble prin orice institutie.
    Cred ca ar trebui reevaluata protectia populatiei. Da, ne vaccinam (de ce nu?, desi, ma intreb si de ce da?), insa libertatea trebuie limitata la toate categoriile.
    • +6 (16 voturi)    
      daca te a imbolnavit un vaccinat (Vineri, 12 noiembrie 2021, 10:43)

      fghr [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

      nu i problema , e necaz mare daca l ai luat de la un nevaacinat

      de vrajeala asta suntem satui , pandemia nevaccinatilor , datorie fata de societate , unnevaccinat testat negativ este mai periculos decat un vaccinat netestat , macar sa salvam copilasii , medicamentele sunt secundare in tratarea covid, va este frica de o hartie cu cod qr pe ea etc etc

      se pare ca si nemtii s au cam saturat si in curand si restul europei
    • -1 (7 voturi)    
      Un nevaccinat transmite boala (Vineri, 12 noiembrie 2021, 13:41)

      Con_stan_tin [utilizator] i-a raspuns lui jackalphonse

      timp de vreo 12 zile de la infectatr, un vaccinat maxim 4 zile. Pe de altă parte cei nevaccinati se infectează în procent de vreo 5 ori mai că cei vaccinați. Dacă s-ar vaccina toți propagarea virusului nu a fi oprită dar va fi redusă cu peste 90%.
      • +1 (5 voturi)    
        ai masurat cu rigla? (Vineri, 12 noiembrie 2021, 15:58)

        jackalphonse [utilizator] i-a raspuns lui Con_stan_tin

        sau ai dat in bobi, de stii tu date atat de fixe?
  • +14 (32 voturi)    
    Articol cu informatii intentionat eronate (Vineri, 12 noiembrie 2021, 9:20)

    Dapix [utilizator]

    Articulul contine afirmatii intentionat eronate si manipulative, ar fi decent fie sa corectati textul fie sa il eliminati.

    Articolul sugereaza ca nevaccinatii sunt cei care transmit boala, ceea ce este fals. Si vaccinatii se imbolnavesc si, prin liberatea de miscare mai mare pe care o au in prezent si prin faptul ca nu sunt testati, transmit boala intr-o masura mult mai mare decat cei vaccinati (aceasta este realitatea in Germania si Danemarca, unde rata de vaccinare este ridicata).

    In plus, prin textul adaugat citatului cancelarului se induce idea ca aceasta a sustinut idea nevaccinatii transmit boala, ceea ce nu este adevarat.

    Meritul principal al vaccinului este faptul ca reduce presiunea pe sistemul medical prin faptul ca se reduc -dar nu se elimina - numarul de cazuri severe. Asta, in ansamblu, aduce un beneficiu la nivel de colectivitate/societate: mai putine costuri medicale, necesar mai redus de personal medical, evitarea epuizarii fizice si psihice a personaluui, posibilitatea de a reveni la tratarea in conditii normale a alto boli, etc.
  • +12 (32 voturi)    
    Cand va fi gata un vaccin, da (Vineri, 12 noiembrie 2021, 9:27)

    MTTRN [utilizator]

    Pana atunci e o terapie genetica, denumita "vaccin". Pb nu e cu vaccinarea, ci cu faptul ca se da o terapie genetica, care imbunatateste raspunsul imun, care nu e studiata suficient, ca the ultimate thing. Cand va fi vaccin, care da imunitate permanenta, mai vorbim. Pana atunci, datoria voastra, e sa asigurati teste si tratamente
    • -11 (17 voturi)    
      Ai habar in ce consta tratamentul? (Vineri, 12 noiembrie 2021, 10:27)

      Ioan.Toma [utilizator] i-a raspuns lui MTTRN

      Uite cate preparate te asteapta, potrivit dr. David Windsor, medic terapie intensiva la Glou­cestershire Royal Hospital: https://www.faz.net/aktuell/feuilleton/medien/corona-patienten-arzt-zeigt-wie-viele-medikamente-erkrankte-brauchen-17629948.html
      • +4 (10 voturi)    
        atacuri la persoana (Vineri, 12 noiembrie 2021, 10:36)

        MTTRN [utilizator] i-a raspuns lui Ioan.Toma

        sa te astepte pe tine
        • -6 (12 voturi)    
          Ii asteapta pe antivaxxeri, in principal (Vineri, 12 noiembrie 2021, 12:08)

          Ioan.Toma [utilizator] i-a raspuns lui MTTRN

          Eu, unul, m-am vaccinat cu schema completa, asa ca sansele sa ajung la ATI sunt mult mai mici decat ale unuia nevaccinat. Uita-te care e raportul in cazul pacientilor intubati.

          Sincer, nu-i doresc nimanui sa simta pe pielea lui ce inseamna sa zaci la ATI cu tubul in gat. Chiar daca unii isi merita soarta.
          • 0 (2 voturi)    
            4 (Vineri, 12 noiembrie 2021, 12:34)

            idna [utilizator] i-a raspuns lui Ioan.Toma

            din 4?
          • +5 (9 voturi)    
            inca o data (Vineri, 12 noiembrie 2021, 12:52)

            MTTRN [utilizator] i-a raspuns lui Ioan.Toma

            se pare ca justificarea slabiciunii si fricii voastre de a fi cobai, se lasa cu ura impotriva celor care au coloana vertebrala.

            Nu exista ca isi merita sau nu soarta.

            Un popor care nu si-a construit un spital nou de 40 de ani isi merita soarta? Daca da, asta este, cu sau fara vaccin.

            Vaccinul e noul bolsevism
  • +9 (17 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Vineri, 12 noiembrie 2021, 9:36)

    [anonim]

  • -6 (14 voturi)    
    Asa ceva (Vineri, 12 noiembrie 2021, 10:11)

    yol [utilizator]

    nu exista in romania….
    Noi suntem mutilati si acum de comunism, iar civismul starneste rasul tuturor…
    In romania se fac cele mai putine acte caritabile si cele mai putine donatii. Chiar nu avem cultura asta, din pacate.
  • +4 (18 voturi)    
    Dimpotriva, cei tineri ar trebui imbolnaviti (Vineri, 12 noiembrie 2021, 10:16)

    D-or [utilizator]

    ca sa capete imunitate de durata, singura care i-ar proteja pe toti si ar bloca virusul complet, ca sa nu mai faca tulpini.
    • -4 (12 voturi)    
      Contrasens (Vineri, 12 noiembrie 2021, 11:36)

      Gigel cu elefantii [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      Pai daca ii imbolnavesti in masa pe tineri, risti sa "fabrici" o tulpina care ii infecteaza mai eficient. Apoi cand sare la ceilalti, ii poate omori mai eficient. Nu-i de joaca cu infectarile si tulpinile noi.
  • +5 (15 voturi)    
    Daca (Vineri, 12 noiembrie 2021, 10:16)

    Gigi Kent [utilizator]

    Daca traducerea e buna si chiar asta a spus este un text-scoala pentru de ce nu mai au multi incredere in politicieni si de ce nu se vaccineaza. Onestitate prin minciuna si manipulare de doi bani.

    Nu stau sa explic de ce. Pentru oricine are un minim de doi neuroni este evident ca doamna Merkel a rostit niste aberatii.

    Doamna Merkel, spuneti asa "cei care se cred in grupe mai putin expuse riscului sau cred ca individual au un risc mai redus pot avea o stare de sanatate mai precara fata de cea perceputa sau nu stiu cum reactioneaza exact organismul la infectare si ar face bine sa se vaccineze". E complicat?
    • +6 (10 voturi)    
      Traducerea (Vineri, 12 noiembrie 2021, 11:21)

      Vaka [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Kent

      Nu e tocmai gresita. Oricum nu e mare lucru de tradus la doua propozitii simple. Extrapolarea cu "că datorează societății protejarea altora" este deja licenta poetica a R.P. Trecand peste asta, as intreba-o pe Frau Merkel ce anume a facut societatea ca sa ii fim indatorati? Ca daca o luam politicienii de peste tot, si nu numai, tot ce misca in sectorul public din toata Europa obtinea cea mai mare masa de incompetenti, corupti si in general oameni inutili. Lumea ar fi mult mai buna fara acesti trantori....
  • +8 (22 voturi)    
    Un nevaccinat poate avea virusul max. 2x14 zile/an (Vineri, 12 noiembrie 2021, 10:23)

    D-or [utilizator]

    Un vaccinat are o protectie eficienta doar de citeva luni, deci el poate avea virusul mai multe perioade/an.

    Pentru ca imunitatea naturala e mai lunga decit cea a vaccinului, e evident ca probabilitatea de contagiozitate e mai mare la vaccinati.
    Ei sunt vectorii principali de transmisie a virusului.

    Nevaccinatii, dupa citeva imbolnaviri au simptome din ce in ce mai reduse si este posibil sa devina chiar complet imuni.
    Nimeni nu a confirmat, dar nici infirmat asta, pentru ca nimeni nu vrea sa stie oficial acest lucru.
  • +10 (14 voturi)    
    faptul ca (Vineri, 12 noiembrie 2021, 11:22)

    je2012 [utilizator]

    nevaccinatzii chiar testati ori cu anticorpi nu mai au voie nicaieri, spune totul despre intentiile politicienilor din ziua de azi. Dar cand de vom trezi, pe multi ii vom popi!
  • +7 (11 voturi)    
    Eu credeam că avem doar drepturi și obligații... (Vineri, 12 noiembrie 2021, 12:06)

    hsl [utilizator]

    datorii au doar debitorii, or cetățenii sunt creditori - adică statul există, pentru că a primit de la cetățeni „mandat” să existe, nu invers (poporul poate exista și în lipsa statului, însă statul nu poate exista în lipsa unui popor).

    Să zicem că avem obligația morală să-i protejăm pe cei mai slabi; dar cei slabi nu aveau și ei oare obligația morală să se izoleze de acest virus anul trecut când refuzul lor de a o face ne-a afectat afacerile, ne-a afectat educația copiilor, ne-a afectat modul de exercitare a drepturilor fundamentale etc?
    În virtutea cărei „datorii” aș fi eu astăzi solidar cu cei care au acționat cu premeditare și vinovăție împotriva copiilor mei, forțându-i să poarte măști pentru ca ei să poată să se plimbe cu autobuzul până la piață, unde aveau de verificat dacă merele sunt tari?!
  • +6 (10 voturi)    
    datorie, hahahahaaa (Vineri, 12 noiembrie 2021, 13:29)

    xan [utilizator]

    Le spui zilnic la teve ca societatea e doar un "social construct", ca cea mai mare crima e asocierea pentru protejarea drepturilor celor apropiati lor, ca nu exista natiuni doar populatii.

    Apoi le aduci in mijlocul lor milioane de straini cu o cultura total straina si fara intentia de a asimila "depravarea occidentala" si care te invidiaza si te urasc pe tine si pe toti cei ca tine.

    Apoi le spui ca nu e mare lucru sa faca fiecare efortul sa isi insuseasca noua cultura straina, pentru ca strainii pretind asta.

    Apoi le ceri solidaritate si sacrificiu pentru un "social construct". Multa bafta! Vorba aia, ce semeni aia culegi.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by