Cursul dolar/liră turcească a ajuns la nivelul de 9.84, apropiindu-se de recordul de 9.85. Agenția Reuters s-a referit la deprecierea bruscă pe care a înregistrat-o lira turcească, arătând că "Lira a pierdut într-o singură zi 1%, fiind mult în urma unor monede similare. Bancherii atrag atenția că diminuarea apetitului de risc a afectat lira turcească iar politica monetară și îngrijorările legate de inflație continuă să influențeze diferențele negative de curs", citează Cumhuriyet.

HotNews.roFoto: Hotnews

Se așteaptă săptămâna următoare

Mai mulți bancheri afirmă că "sunt îngrijorați că în cazul în care Banca Centrală a Turciei continuă să micșoreze dobânda, din cauza inflației și a devalorizării lirei turcești va trebi crescută brusc dobânda".

În analiză se mai arată că "Banca Centrală a Turciei a transmis un mesaj perceput drept o continuare a politicii de scădere a dobânzii însă a rămas un interval limitat până la sfârșitul anului. Banca Centrală a Turciei își va anunța săptămâna viitoare următoarea decizie privind dobânda".

Investitorii străini pleacă din Turcia

Reuters arată că un alt aspect urmărit pe piețe este legat de lipsa investitorilor străini. În analiză se arată că "Investitorii străini continuă să renunțe la investițiile în lira turcească, pe care le-au limitat foarte jos. Conform calculelor bancherilor, valoarea totală din ultimele șapte săptămâni din operațiunile swap ale investitorilor străini a ajuns la 6,2 miliarde de dolari".