Premierul suedez Stefan Löfven a demisionat miercuri, o demisie aşteptată şi care lansează procesul succesiunii prin care colega sa social-democrată Magdalena Andersson, ministrul Finanţelor, urmează să-l înlocuiască în vederea unor alegeri anul viitor, relatează Associated Press și News.ro.

Stefan Lofven alaturi de Magdalena AnderssonFoto: Jonathan Nackstrand / AFP / Profimedia Images

Liderul social-democrat, care se află la putere de şapte ani, fragilizat de o criză politică la începutul verii, a anunțat în august că va renunța la funcție luna aceasta, cu mai puţin de un an înaintea alegerilor prevăzute în septembrie 2022.

Magdalena Andersson, aleasă în noiembrie la şefia partidului social-democrat în locul lui Stefan Löfven, urmează să-i succeadă ca şefă a Guvernului, dacă obţine un vot de învestitură în Parlament, a cărui dată nu a fost stabilită încă.

Suedia - o campioană a egalităţii între sexe - nu a mai fost condusă până în prezent de nicio femeie premier.

Pentru a deveni premier, Magdalena Andersson are nevoie de susținerea ecologiştilor şi a altor două formaţiuni, Partidul de Stânga şi Partidul de Centru.

O fostă înotătoare de nivel înalt, Andersson va fi nevoită să împace interese adesea divergente, pentru a nu fi oprită în drumul către putere.

Înainte ca Stefan Löfven să-şi anunţe demisia, şefa Partidului de Centru Annie Lööf a dat asigurări că partidul său nu va vota împotriva sa, în urma unui acord cu social-democraţii şi ecologiştii.

Dacă va fi învestită Andresson va avea de trecut o primă probă la adoptarea bugetului, care se anunţă dificilă, iar apoi are și mai dificila sarcină de a-i menţine pe social-democraţi la putere.

Social-democrații, cel mai mare partid din Suedia, care a revenit la putere în 2014 şi care a fost reales în 2018 în cadrul unei echilibru politic fragil, este „ameninţat” în sondaje.

Social-democraţii au de contracarat Partidul Moderaţilor (conservator) al lui Ulf Kristersson, care s-a apropiat de Partidul Democraţilor din Suedia (SD, antimigraţie) al lui Jimmie Åkesson şi care este pregătit să guverneze cu susţinerea acestuia din urmă în Parlament.