Dificultățile sectorului imobiliar din China, împovărat de datoriile gigantului Evergrande, ar putea prezenta riscuri pentru creșterea globală și ar putea afecta Statele Unite, potrivit raportului de stabilitate financiară al Fed publicat luni și citat de AFP.

China EvergrandeFoto: Tse Pui Lung, Dreamstime.com

„Tensiunile din sectorul imobiliar chinez ar putea pune o presiune asupra sistemului financiar chinez” și, în cele din urmă, „să prezinte riscuri pentru creșterea economică globală și să afecteze Statele Unite”, subliniază banca centrală americană (Fed) în acest rapor.

Gigantul Evergrande este sugrumat de o datorie uriașă de 260 de miliarde de euro, care afectează întregul sector imobiliar din China, pentru că, în fața riscului de faliment al mai multor dezvoltatori, cumpărătorii sunt precauți, iar prețurile locuințelor noi sunt în scădere.

Un alt dezvoltator imobiliar chinez, Kaisa, a cărui situație financiară îngrijorează piețele, și-a suspendat vineri listarea la Bursa de Valori din Hong Kong.

Tensiunile s-ar putea „răspândi la sistemul financiar chinez prin efecte de propagare asupra companiilor financiare, o corecție bruscă a prețurilor locuințelor sau o reducere a apetitului pentru risc al investitorilor”, se mai arată în comunicat.

Riscul este atunci ca aceasta să se răspândească în întreaga economie mondială, „având în vedere dimensiunea economiei și a sistemului financiar chinez, precum și a legăturilor sale comerciale extinse cu restul lumii”, a precizat el în acest raport.

Concluziile acestui raport contrastează cu comentariile președintelui Fed, Jerome Powell, care pe 22 septembrie a declarat că Statele Unite „nu sunt chiar expuse direct” dificultăților lui Evergrande.

„Situația Evergrande pare foarte particulară Chinei, care are o datorie foarte mare pentru o economie de piață emergentă”, a spus el într-o conferință de presă.