Vaticanul ar putea pierde peste 100 de milioane de euro prin vânzarea unui imobil londonez aflat în centrul unui scandal financiar, potrivit cotidianului britanic Financial Times, informează AFP, relatează Agerpres.

VaticanFoto: Wikimedia Commons

Conform cotidianului menţionat, care citează surse anonime, această vânzare (aflată în ultimele etape) către fondul american Bain Capital ar urma să aducă 200 de milioane de lire sterline (233 de milioane de euro), cu aproximativ 116 milioane de euro mai puţin decât cele aproximativ 350 de milioane investite de Vatican în 2014.

Contactaţi de AFP, reprezentanţii Vaticanului nu au dorit să facă declaraţii cu privire la aceste informaţii.

Clădirea de lux de 17.000 de metri pătraţi, situată în districtul londonez Knightsbridge, pe Sloane Avenue 60, se află în prezent în centrul unui amplu proces pentru infracţiuni financiare la Vatican. Zece persoane, printre care şi influentul cardinal Becciu, fostul prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, sunt judecate pentru fraudă, deturnare de fonduri, abuz de putere şi spălare de bani, fiind suspectate de finanţare opacă, prin intermediul unor oameni de afaceri italieni.

Scandalul datează din 2013, când Secretariatul de Stat al Vaticanului a cumpărat la un preţ supraevaluat această clădire în capitala britanică, alocând în acest scop fonduri din ''Obolo di San Pietro'', un fond de donaţii primite de la credincioşii catolici pentru a finanţa acţiunile de caritate ale papilor şi activitatea acestora.

La vremea respectivă, cardinalul Becciu era responsabil de aceste operaţiuni, deoarece deţinea funcţia de substitut pentru Afaceri Generale, post pe care l-a părăsit în 2018 după ce a fost numit de papa Francisc prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.

Scandalul a afectat reputaţia Bisericii Catolice şi pe cea a papei Francisc, care a accelerat în ultimele luni reformele financiare interne pentru a lupta împotriva corupţiei.