Biserica Greco-Catolică din Ucraina a deschis un centru de vaccinare în catedrala sa principală din Kiev, devenind prima organizație religioasă care face acest lucru într-o țară cu moravuri conservatoare și în care opoziția față de vaccinuri este larg răspândită, potrivit AFP.

Foto:

Această inițiativă vine și în mijlocul focarului de coronavirus în Ucraina, unul dintre cele mai sărace state din Europa și cu un sistem de sănătate prăbușit.

În ciuda pandemiei, unele confesiuni s-au abținut să ceară deschis ca ucrainenii să se vaccineze.

Biserica Greco-Catolică din Ucraina, a treia confesiune a acestei țări, care revendică 5,5 milioane de credincioși, a decis, la rândul său, să se implice prin deschiderea duminică a unui punct de vaccinare într-o catedrală modernă.

"Biserica nu vede niciun motiv să se opună vaccinului. Este o posibilitate de a vă salva viața și sănătatea", a declarat luni pentru AFP preotul Taras Jeblinsky, în timp ce zeci de persoane au fost vaccinate acolo.

Unul dintre enoriași, Nazar Kozak, un avocat în vârstă de 32 de ani, spune că a decis să se imunizeze după ce a suferit o formă ușoară de coronavirus în urmă cu trei luni.

„Când ceva nu merge bine, orice comunitate, inclusiv religioasă, trebuie să-și ajute compatrioții”, a spus el.

"Locul este foarte bine ales. Este un loc frumos, cu mult aer. Și sunt puțini oameni", a spus Oleksandre Ovtcharov, un pensionar de 69 de ani, după ce și-a făcut vaccinul.