Patru persoane au fost arestate şi bunuri în valoare de 23 de milioane de euro au fost confiscate în Republica Cehă, România şi Slovacia, într-o acţiune coordonată miercuri şi joi de Parchetul European (EPPO, Biroul procurorului public european), sub bănuiala de formare a unei organizaţii infracţionale şi evaziune fiscală, indică un comunicat al EPPO.

Laura Codruta Kovesi la EPPOFoto: Kenzo Tribouillard / AFP / Profimedia Images

''Principalii suspecţi au organizat un aşa-numit carusel TVA (taxa pe valoare adăugată), care a implicat circulaţia repetată a unor bani fictivi prin aceleaşi companii'', a explicat EPPO în comunicat.

Potrivit EPPO, unele dintre aceste companii nu şi-au îndeplinit obligaţiile fiscale şi astfel au permis altor companii, cu sediul în Germania, să solicite încasarea TVA.

Pierderile fiscale estimate în Germania din cauza acestor activităţi infracţionale este de cel puţin 23 de milioane de euro.

Nucleul activităţii infracţionale era la Hamburg (nordul Germaniei), iar spălarea banilor era organizată în primul rând în Cehia şi Slovacia, cu importante legături în România.

Întreaga operaţiune a fost coordonată de la sediul central al EPPO de la Luxemburg. În Slovacia şi Cehia au fost îngheţate conturi bancare. Patru suspecţi au fost arestaţi şi vor compărea în faţa unui judecător în scurt timp.

Întreaga operaţiune a fost condusă de un procuror european delegat la Munchen (sud-estul Germaniei) şi executată de poliţia fiscală din oraşele Chemnitz, Hamburg şi Munchen, Agenţia naţională slovacă a corpului de poliţie pentru combaterea infracţiunilor, Agenţia naţională cehă pentru combaterea criminalităţii organizate şi biroul EPPO de la Bucureşti cu sprijinul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Bihor şi Sălaj. (Agerpres)