Asociația Americană de Psihologie (AAP) și-a cerut scuze persoanelor de culoare pentru rolul său în „promovarea, perpetuarea și eșecul de a combate rasismul”, relatează Insider.

La psihologFoto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia Images

AAP afirmă într-o scrisoare publicată la sfârșitul săptămânii trecute că acțiunile sale și eșecul în a lua măsuri au afectat persoanele de culoare începând încă din anii 1800.

„Asociația Americană de Psihologie a eșuat în rolul său de a conduce disciplina psihologică, a fost părtașă la perpetuarea inegalităților sistemice și a rănit numeroase persoane prin rasism, discriminare rasială și denigrarea persoanelor de culoare”, afirmă scrisoarea organizației.

APA mai spune că domeniul psihologiei este „înrădăcinat în știință psihologică opresivă pentru a proteja culoarea albă a pielii ('whiteness'), persoanele albe și epistemiologii albe”.

Organizația afirmă de asemenea că tentativele sale anterioare de a-și cere scuze au eșuat și a prezentat un plan de a schimba lucrurile pe viitor.

Scrisoarea vine la 9 luni după ce APA a promis să țină „sesiuni de ascultare” cu psihologi de culoare cu scopul de a publica în cele din urmă relatări ale istoriei care nu sunt „centrate în jurul culorii albe”.

APA a anunțat acum că va crea mai multe locuri de muncă și oportunități pentru instruirea psihologilor de culoare, adăugând că intenționează să extindă cursurile de competență culturală atât pentru cercetători cât și pentru psihologi.

„APA regretă profund, își asumă responsabilitatea pentru și își admite acțiunile și inacțiunile organizației, ale disciplinei psihologice și psihologilor individuali care au fost lideri ai organizației și ai domeniului”, mai spune scrisoarea.

Citește și: