Un diplomat austriac de rang înalt suspectat că a divulgat documente confidenţiale cu privire la noviciok și Skripal unui agent secret, acuzat de spionaj pentru Rusia

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 30 octombrie 2021, 16:36 Actualitate | Internaţional


Serghei Skripal
Foto: Captura YouTube
Un diplomat austriac de rang înalt, Johannes Peterlik, revocat recent din post, este suspectat de faptul că a divulgat documente confidenţiale cu privire la agentul neurotoxic noviciok şi dosarul Skripal, dezvăluie sâmbătă presa austriacă, relatează AFP, potrivit News.ro.

Johannes Peterlik, ambasador în Indonezia, a fost demis din funcţie la jumătatea lui octombrie, în urma deschiderii unei ”proceduri judiciare” împotriva sa, potrivit Ministerului austriac de Externe, contactat de AFP.

Niciun detaliu nu a fost prezent în mod oficial cu prvire la acuzaţiile formulate împotriva diplomatului, care a fost secertar general al Ministerului austraic de Externe în perioada 2018-2020.

Însă cotidienele Die Presse şi Der Standard, care au avut acces la o ordonanţă a unui tribunal, scriu că Johannes Peterlik a transmis, în octombrie 2018, documente clasificate unui fost agent secret austriac, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei.

Anchetatorii se bazează pe o înregistrare video în care acest fost funcţionar al serviciilor austriece de informaţii interne (BVT) arată fişierele respective şi pe contacte regulate ale acestuia cu diplomatul, ale cărui telefon şi computer au fost confiscate la începutul lui septembrie.

Autorităţile austriece au primit acest dosar de la Organizaţia pentru Interdicţia Armelor Chimice (OIAC), cu sediul la Haga, în Olanda, iar Johannes Peterlik a cerut să-l consulte.

”Cooperarea internaţională în domeniul informaţiilor a fost pusă în pericol”, subliniază anchetatorii, citaţi de Die Presse.

Documentele conţineau informaţii despre formula noviciok, un produs neurotoxic dezvoltat în scopuri militare în perioada sovietică. Ele conţineau, de asemenea, informaţii despre otrăvirea fostului dublu agent rus Serghei Skripal, în martie 2018, în oraşul Salisbury, în Anglia.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2236 vizualizari

  • -8 (12 voturi)    
    Lol (Sâmbătă, 30 octombrie 2021, 16:40)

    mitg [utilizator]

    Tare curios sunt cum un ambasador in Indonezia poate cere (si sa i se aprobe, si mai ales sa si primeasca acces in afara unei camere de secrete) asa ceva.

    Tare dusi sunt si austriecii astia.
    • +4 (4 voturi)    
      re: lol (Sâmbătă, 30 octombrie 2021, 18:32)

      f.c. [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Nu ti-ai pus si intrebarea asta: unde era omul ala in 2018 ? CV-ul lui zice ca nu era ambasador pe vremea aia.
      • -1 (1 vot)    
        Comentariu sters de utilizator (Duminică, 31 octombrie 2021, 1:33)

        [anonim] i-a raspuns lui f.c.

  • +13 (15 voturi)    
    E o mare noutate (Sâmbătă, 30 octombrie 2021, 16:53)

    moima [utilizator]

    ca Austria e de fapt o mare ambasada rusa...
    • 0 (0 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Duminică, 31 octombrie 2021, 7:25)

      [anonim] i-a raspuns lui moima

  • -6 (12 voturi)    
    Probabil (Sâmbătă, 30 octombrie 2021, 16:54)

    RoyPeters [utilizator]

    ca a transmis informatii "sensibile" unor parti interesate privind false flag-ul cazului Skripal, organizat de serviciile britanice.
  • +6 (8 voturi)    
    Austria (Sâmbătă, 30 octombrie 2021, 17:19)

    Ion B [utilizator]

    este o cloaca plina de spioni, iar rușii sunt printre cei mai buni ("clocari" dar si spioni).
  • -4 (6 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 30 octombrie 2021, 19:36)

    [anonim]

  • +5 (9 voturi)    
    Wow, ce veste! (Sâmbătă, 30 octombrie 2021, 22:08)

    yol [utilizator]

    Austria cal troian….
  • +1 (1 vot)    
    Comentariu sters de utilizator (Duminică, 31 octombrie 2021, 1:31)

    [anonim]

  • 0 (0 voturi)    
    Salisbury? (Duminică, 31 octombrie 2021, 12:01)

    consumator2 [utilizator]

    Parca era un oras din Anglia…


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by