Democrații americani s-au agitat mult miercuri în Congres: vor să găsească un acord cu privire la planurile de investiții ale lui Joe Biden înainte de a pleca în G20 și COP26 în Europa și, prin urmare, au mai puțin de 24 de ore să cadă de accord, potrivit AFP.

Joe BidenFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Președintele american speră să poată prezenta partenerilor săi internaționali imaginea Statelor Unite angajate în tranziția energetică, creștere economică, dar și lupta împotriva inegalităților sociale și a evaziunii fiscale.

Este deci o cursă contra cronometru în Congres pentru a încerca să unească toate zonele Partidului Democrat și să obțină un acord, înainte ca Joe Biden să plece joi spre Roma (Italia), apoi Glasgow (Scoția).

„Suntem foarte aproape” de un acord, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, miercuri, salutând „o înțelegere largă în Congres între democrați”.

Ea a vrut să dea asigurări cu privire la posibilitatea de a realiza acordul înainte ca avionul prezidențial să ia direcția Europei: „este doar ora 13.30”.

Democrații lucrează la două programe care se întind pe 8 până la 10 ani: unul se referă la investiții de 1,2 trilioane de dolari pentru modernizarea infrastructurii; celălalt acoperă măsuri sociale și de mediu, iar valoarea acestuia, mult redusă de la propunerea inițială, ar trebui să fie în jur de 1.5 trilioane.

Cu toate acestea, ar fi „cea mai mare investiție din istoria luptei împotriva crizei climatice de către Statele Unite”, a pledat Jen Psaki.

„Un acord este la îndemână și sperăm să ajungem la cadrul unui acord până la sfârșitul zilei”, a declarat puțin mai devreme liderul democrat al Senatului, Chuck Schumer.