Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Celebra Vilă Aurora cu unica pictură murală a lui Carvaggio, evaluată la aproape jumătate de miliard de euro. Va fi scoasă la vânzare anul viitor

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 26 octombrie 2021, 10:38 Actualitate | Internaţional


Vila Aurora din Roma (sursa: twitter)
Foto: Hotnews
Celebra Vilă Aurora din Roma cu unica pictură murală creată de maestrul italian Caravaggio este scoasă la vânzare pentru jumătate de miliard de euro, potrivit The Guardian. Pictura acoperă 2,75 de metri pătraţi ai unui tavan şi îi înfăţişează pe Jupiter, Neptun şi Pluto. Ea a fost comandată de cardinalul Francesco Maria Del Monte în secolul 16 pentru a decora laboratorul lui de alchimie din Casino di Villa Boncompagni Ludovisi, clădire cunoscută ca Vila Aurora.

Vila, înconjurată de ziduri înalte în apropiere de Via Veneto din centrul oraşului, este tot ce a rămas din reşedinţa cardinalului. „Del Monte a cumpărat proprietatea pe care a restructurat-o înainte de a-i comanda lui Caravaggio să picteze fresca în laboratorul lui, care era o încăpere foarte mică”, a explicat Alessandro Zuccari, profesor de istorie la Universitatea Sapienza din Roma, care a supervizat estimarea muralului.

„Este o lucrare extraordinară pentru care a fost greu de stabilit un preţ, având în vedere că este singura pictură murală realizată vreodată de Caravaggio, astfel că nu am avut cu ce să o comparăm”. Zuccari a evaluat pictura murală, creată de Caravaggio pe când avea în jur de 20 de ani, la nu mai puţin de 310 milioane de euro, potrivit cotidianului britanic citat de News.ro.

Întreaga proprietate va fi scoasă la licitaţie pe 18 ianuarie 2022, cu un preţ de pornire de 471 de milioane de euro. Camere din vilă conţin fresce realizate de pictorul baroc Guercinp, comandate de familia nobilă Ludovisi, care avea legături strânse cu papalitatea şi care a cumpărat proprietatea de la Del Monte.

Vânzarea vilei are loc după o lungă dispută privind moştenirea ei, în urma decesului prinţului Nicolò Boncompagni Ludovisi, în 2018. „Sunt şi alte camere decorate spectaculos, dar cele mai importante lucrări sunt făcute de Caravaggio şi Guercino”, a adăugat Zuccheri. „Este un loc unic în lume”.

Proprietatea abundă de antichităţi, deşi zeci de statui vechi sunt găzduite acum de Muzeul Naţional al Romei, după ce au fost cumpărate de statul italian. Pentru că este protejată de Ministerul italian al Culturii, odată ce o ofertă a fost agreată la licitaţie, statul va avea şansa să cumpere proprietatea la acelaşi preţ.

„Statul va avea dreptul de a o cumpăra. Problema este dacă va putea plăti un preţ atât de mare”, a completat Zuccheri. Oricine va cumpăra proprietatea va fi nevoit să cheltuiască alte 11 milioane de euro pentru restaurare.

Până în 2019, Vila Aurora şi grădinile ei puteau fi vizitate de turişti doar prin programarea unor tururi private, care avea loc o dată pe lună.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















18328 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by