Prinţul Charles al Marii Britanii a declarat sâmbătă, într-un mesaj video prezentat în cadrul unui summit pe teme de mediu desfăşurat în Arabia Saudită, că există „o fereastră periculos de îngustă” pentru accelerarea acţiunilor împotriva schimbărilor climatice.

Printul CharlesFoto: REX / Shutterstock Editorial / Profimedia

Invocând argumente ale experţilor, acesta a spus că Summitul ONU privind schimbările climatice (COP 26), care va începe la sfârşitul lunii octombrie, trebuie să includă Contribuţii determinate la nivel naţional (NDC, obiective pe care trebuie sa le fixeze la fiecare cinci ani ţarile semnatare ale Acordului de la Paris, n. r.) cu „repere clare” şi ţinte de emisii zero până în 2050, scrie Agerpres.

Prinţul Charles s-a adresat în cadrul forumului Saudi Green Initiative, la care ţara gazdă, Arabia Saudită, a anunţat anterior în cursul zilei de sâmbătă stabilirea unei ţinte de emisii nete zero până în 2060.

Charles a mai spus că Saudi Green Initiative alături de summitul mai amplu Middle East Green Initiative, care va avea loc luni la Riad, vor contribui la accelerarea progreselor importante înregistrate deja.