Talibanii, primiţi în Rusia / Moscova cere colaborare și vrea să apară ca un protector al zonei

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 21 octombrie 2021, 0:53 Actualitate | Internaţional


Putin si Peskov
Foto: Digisport.ro
După o reuniune în Qatar cu occidentalii, apoi o întâlnire în Turcia săptămâna trecută, talibanii și-au continuat baletul diplomatic în Rusia. Moscova l-a primit pe talibanul Abdul Salam Hanafi, miercuri, cu ocazia unei întâlniri cu 10 ţări, printre care China, Pakistan şi Iran, potrivit France 24.

La această întâlnire, prima de acest gen de la schimbarea regimului în Afganistan, Moscova doreşte să apară ca un protector al regiunii şi să le arate talibanilor îngrijorarea sa faţă de dezvoltarea grupărilor jihadiste şi pericolul unei crize umanitare.

Rusia, China şi Iranul au cerut miercuri să se colaboreze cu talibanii în Afganistan pentru a asigura ''stabilitatea'' în regiune, în timp ce au solicitat acestora să pună în aplicare ''politici moderate'', relatează AFP.

”Preocupate de activitatea unor organizaţii teroriste interzise în Afganistan, părţile şi-au reafirmat dorinţa de a continua să promoveze securitatea în ţară pentru a contribui la stabilitatea regională'', au scris cele trei state într-o declaraţie comună difuzată la încheierea discuţiilor.

Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a recunoscut "eforturile" talibanilor de a stabiliza Afganistanul, subliniind că riscul "terorist" care provine din această ţară ameninţă toată regiunea. "Recunoaştem eforturile întreprinse pentru a stabiliza situaţia politico-militară", a spus el, arătând că "există un risc real ca activităţile teroriste şi traficul de droguri (...) să se extindă în teritoriile ţărilor vecine".

"O tentativă de a înţelege ce se întâmplă"


Diplomaţiei ruse, această întânire trebuie să-i permită să abordeze "situaţia politico-militară în Afganistan şi formarea unui guvern" unificator mai larg decât mişcarea de la conducerea ţării.

Purtătorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a prezentat întâlnirea ca pe o "încercare de a înţelege ce se întâmplă". Deoarece de la revenirea lor fulger la putere în august, talibanii sunt confruntaţi cu ameninţarea unor grupări mai radicale decât ei, în special cu atentatele sângeroase ale grupării Stat Islamic - Khorasan (EI-K).

Vladimir Putin şi alţi oficiali ruşi şi-au exprimat, săptămâna trecută, îngrijorarea privind capacitatea talibanilor de a stabiliza ţara şi a împiedica stabilirea unor grupări jihadiste cu ambiţii transfrontaliere.

Preşedintele rus a estimat că unele dintre ele pregătesc deja planuri pentru a-şi extinde influenţa în ţările din Asia Centrală şi din regiunile ruseşti.

Dacă Rusia a ironizat retragerea umilitoare din Afganistan a Statelor Unite, marele său rival geopolitic, ea se teme să vadă haosul extinzându-se asupra flancului său sudic în Asia Centrală, regiune strategică bogată în materii prime. Moscova şi-a înmulţit de altfel în ultimele luni manevrele militare la frontiera afgană cu aliaţii săi regionali, întărindu-şi baza din Tadjikistan. China a făcut şi ea manevre în regiune.

Îngrijorare privind o criză umanitară


De altfel, ruşii sunt, fără îndoială, conştienţi că situaţia actuală nu este străină de invazia sovietică (1979-1989), care a marcat începutul deceniului de război în Afganistan.

Cealaltă tematică a discuţiilor de la Moscova s-a referit la riscul "unei crize umanitare", în vreme ce talibanii, aflaţi sub sancţiuni internaţionale, nu au fondurile pentru a face să funcţioneze băncile şi să plătească salariile.

În opinia lui Alexandre Sternik, un înalt oficial al diplomaţiei ruse, citat de agenţia Ria Novosti, situaţia este de aşa natură încât "talibanii, în lipsa unor mijloace financiare, sunt pe cale să-şi piardă potenţialul antiterorist, aşa cum arată atentatele".

La o întâlnire cu diplomaţi occidentali în Qatar la jumătarea lunii octombrie, Amir Khan Muttaqi, talibanul responsabil cu diplomaţia, a avertizat că "slăbirea guvernului afgan nu este în interesul nimănui", referindu-se la riscul de securitate şi la cel al unui exod migratoriu.

Ruşii, turcii, iranienii, europenii: toţi doresc să evite o criză a refugiaţilor. Vladimir Putin consideră, pe de altă parte, că jihadiştii vor profita ca să-şi răspândească oamenii în Asia Centrală şi în Rusia.

Zamir Kabulov, emisarul Kremlinului pentru Afganistan, a arătat în acest context că "perioada de euforie" a noilor stăpâni de la Kabul a trecut.

Autorităţile ruse stau de vorbă cu talibanii, mişcare interzisă în Rusia de ani de zile, dar nu intenţionează deocamdată să-i recunoască drept guvern legitim al Afganistanului.

Din august, Moscova s-a arătat indulgentă, chiar laudativă faţă de talibani. Dar a şi repetat că pentru stabilizarea ţării este nevoie să fie asociate şi alte facţiuni afgane la exercitarea puterii.

În paralel, majoritatea ţărilor din Asia Centrală ex-sovietică au stabilit relaţii cu talibanii, după modelul Uzbekistanului.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2806 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Pe scurt: (Joi, 21 octombrie 2021, 2:04)

    Kepler [utilizator]

    talibanii sunt doar pe undeva pe la jumatatea scarii terorismului islamic - un fel de teroristi moderati - si ca saracii incep sa fie amenintati de altii mai rai.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by