Un fost prim-balerin al English National Ballet, Yat-Sen Chang, a fost condamnat miercuri la nouă ani de închisoare de către justiţia britanică pentru viol şi agresiuni sexuale comise împotriva a patru eleve, relatează AFP.

Sala judecataFoto: Kitsdesign / Sciencephoto / Profimedia

Dansatorul cubanez, în vârstă de 50 de ani, fusese găsit deja vinovat la mijlocul lunii mai de către justiţia britanică pentru 12 capete de acuzare de agresiune sexuală şi unul dintre cele două capete de acuzare de agresiuni cu penetrare petrecute în incinta English National Ballet şi Young Dancers Academy din Londra, între decembrie 2009 şi martie 2016.

Miercuri, tribunalul din Isleworth, vestul Londrei, l-a condamnat pe fostul balerin la nouă ani de închisoare pentru aceste fapte comise împotriva reclamantelor cu vârste cuprinse la acea vreme între 16 şi 18 ani.

La pronunţarea verdictului, judecătorul Edward Connell l-a acuzat pe fostul prim balerin că s-a folosit de "faima" şi "prestigiul său în lumea baletului pentru a abuza tinere femei" şi pentru a "adopta un comportament de prădător sexual".

Magistratul l-a acuzat că "nu a arătat nici o remuşcare pentru comportamentul (său) înfiorător", chiar dacă acţiunile sale "au avut un impact profund asupra tuturor victimelor sale".

Dansatorul, care s-a alăturat English National Ballet în 1993, a negat faptele pe tot parcursul procesului şi a afirmat că "nu are nicio idee" de unde vin aceste acuzaţii.

Avocatul său, Kathryn Hirst, a declarat că dansatorul "îşi menţine nevinovăţia în acest caz", însă că "acceptă verdictul juraţilor".