Bulgaria a fost condamnată marţi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru că a declanşat urmăriri disciplinare împotriva unei judecătoare care critica guvernul şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru a o "sancţiona" şi "intimida", informează AFP.

BulgariaFoto: Elitsa Lambova / Alamy / Profimedia Images

"Aleasă în 2009 preşedinte al Uniunii Judecătorilor din Bulgaria (UJB), principala asociaţie profesională de magistraţi, Miroslava Stefanova Todorova a criticat în mai multe rânduri acţiunile CSM, printre care unele numiri de preşedinţi de jurisdicţii, precum şi politica guvernamentală în materie de justiţie", precizează CEDO într-un comunicat.

La scurt timp, CSM i-a reproşat Miroslavei Stefanova Todorova întârzieri în analizarea dosarelor juridice şi ea s-a pomenit cu salariul redus, apoi a fost retrogradată pentru o durată de doi ani, după ce a fost cât pe ce să fie revocată şi a fost privată de remunerare timp de un an.

"Scopul principal al urmăririlor disciplinare angajate împotriva reclamantei", foarte mediatizată la acea vreme, şi al sancţiunilor impuse de CSM "nu era de a asigura respectarea termenelor pentru finalizarea dosarelor, ci cel de a o sancţiona şi intimida" pe Miroslava Stefanova Todorova, din cauza "luărilor sale de poziţie critice faţă de CSM şi puterea executivă", a apreciat CEDO în decizia sa.

"Urmăririle disciplinare îndreptate împotriva ei şi sancţiunile care i-au fost impuse au constituit o ingerinţă în exercitarea dreptului său la libertate de exprimare, (ingerinţă) care nu era necesară într-o societate democratică", a subliniat CEDO, cu sediul de la Strasbourg.

"CSM a dat dovadă de o severitate aparte la adresa celei vizate, ordonând iniţial revocarea ei", în final anulată, a continuat CEDO, o sancţiune de o "severitate excepţională" şi "disproporţionată", denunţată de "o mare parte a comunităţii judiciare şi juridice din Bulgaria, de ministrul justiţiei, de mass-media, de ONG-uri", precum şi de "organizaţii internaţionale". (Agerpres)