Tânărul de 25 de ani arestat de poliția britanică pentru asasinarea parlamentarului conservator David Amess este fiul unui fost consilier al unui fost prim-ministru al Somaliei și avea programată o întâlnire cu politicianul pe care l-a înjunghiat de mai multe ori, scrie Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

O sursă britanică apropiată anchetei a spus că tânărul arestat este Ali Harbi Ali, un cetățean britanic de origine somaleză.

Harbi Ali Kullane, tatăl lui Ali Harbi Ali, a declarat pentru The Sunday Times că fiul său a fost arestat în legătură cu crima.

"În acest moment, trecem printr-o situație oribilă și fără precedent", a declarat pentru Reuters Harbi Ali Kullane, fost consilier al lui Hassan Ali Khaire, fost prim-ministru somalez, într-un e-mail.

”Datorită anchetei în curs, sunt obligat să nu vorbesc despre asta", a spus Harbi Ali Kullane, care este un fost director al departamentului de presă și comunicare al guvernului somalez.

Ministrul de Interne, Priti Patel, a declarat duminică că Marea Britanie are în vedere o serie de măsuri pentru a spori securitatea parlamentarilor.