Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a avertizat cu privire la creşterea sărăciei în Europa din cauza preţurilor tot mai mari la energie electrică, transmite duminică DPA citată de Agerpres.

Nicolas Schmit (sursa foto: European Parliament)Foto: Hotnews

Schmit a declarat pentru agenţia de presă menţionată că milioane de oameni din blocul comunitar suferă de sărăcie generată de preţurile tot mai mari la energie electrică şi a adăugat că numărul acestora va continua să crească.

Comisia Europeană ar putea ajuta ţările membre să limiteze impactul preţurilor foarte mari la energie electrică asupra populaţiei, dar că obligaţia de a lua măsuri revine în primul rând guvernelor naţionale, potrivit lui Schmit.

Vineri, purtătoarea de cuvânt a guvernului german Martina Fietz a declarat că este important să existe o coordonare la nivelul întregii Europe şi să se acţioneze în cadrul actualelor regulamente ale pieţei interne a UE.

Subiectul va fi discutat la Consiliul European care va avea loc săptămâna viitoare, în zilele de joi şi vineri, la Bruxelles, a menţionat Fietz.

Confederaţia Europeană a Sindicatelor ETUC a atras atenţia în septembrie că, potrivit datelor existente, peste 2,7 de milioane de oameni din Europa nu-şi mai pot permite să-şi încălzească în mod corespunzător locuinţele, cu toate că au un loc de muncă şi, implicit, un venit.