17 misionari americani și familiile lor au fost răpiți de o bandă în Haiti

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 17 octombrie 2021, 8:56 Actualitate | Internaţional


Biserica din Haiti
Foto: pixabay.com
Aproximativ 17 misionari americani au fost răpiţi, sâmbătă, de o bandă din Haiti, la est de Port-au-Prince, între care 14 adulţi şi trei minori, a declarat o sursă a securităţii din Haiti pentru CNN.

Între 15 şi 17 cetăţeni americani - misionari şi familiile lor - se află în mâinile unei bande înarmate, de mai multe luni, multiple răpiri şi furturi au avut loc în zona situată între capitala haitiană şi frontiera cu Republica Dominicană, a precizat această sursă, sâmbătă seară.

"Bunăstarea şi siguranţa cetăţenilor americani în străinătate este una dintre cele mai importante priorităţi ale departamentului de Stat. Suntem la curent cu aceste informaţii şi nu avem nimic de adăugat pentru moment", a comentat pentru AFP un purtător de cuvânt al administraţiei americane.

Sâmbătă dimineaţă, banda numită "400 mawozo" a deviat mai multe vehicule de pe drumurile principale pe care le controlează, răpind cetăţeni americani, precum şi un număr de cetăţeni haitieni.

Misionarii şi familiile lor reveneau din vizita la un orfelinat situat la aproximativ 30 de kilometri est de capitala haitiană, a mai spus sursa. Pentru unii dintre aceşti membri ai organizaţiei religioase din Ohio, aceasta este prima lor călătorie în Haiti. Cel puţin 628 de persoane au fost răpite din ianuarie, între care 29 de străini, potrivit unui ONG din Port-au-Prince. (Sursa: News.ro)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2487 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by