Înjunghierea parlamentarului David Amess declarată atac terorist cu posibile legături cu extremismul islamist / Suspectul, un tânăr britanic de origine somaleză

de R.P.     HotNews.ro
Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 9:58 Actualitate | Internaţional


David Amess
Foto: Captura Twitter
Asasinarea parlamentarului conservator David Amess, care a fost înjunghiat de mai multe ori vineri după amiaza în timpul unei întâlniri cu alegătorii din circumscripția sa din Essex, a fost declarată, oficial, atac terorist cu posibile legături cu extremismul islamist, relatează BBC și The Guardian. Suspectul, un tânăr în vârstă de 25 de ani, ar fi un cetățean britanic de orginie somaleză și a fost arestat la scurt timp după asasinat.

Potrivit unor surse citate de The Guardian, acesta prezintă aceleași semnalmente cu o persoană cunoscută autorităților prin intermediul programului de monitorizare a tinerilor cu risc de radicalizare.

Moartea violentă a seniorului conservator de 69 de ani a zguduit opinia publică britanică, fie că este vorba despre toate partidele parlamentare, fie de societatea civilă.

Incidentul a amintit de asasinarea parlamentarei Jo Cox în plină stradă, acum 5 ani, când femeia care se afla în plină campanie împotriva Brexit-ului a fost împușcată și apoi înjunghiată de mai multe ori.

Într-o declarație de presă, poliția a precizat că Dean Haydon, coordonator al forțelor de ordine anti-tero la nivel național, a declarat asasinarea ca fiind act terorist. Din primele etape ale anchetei reiese că la baza atacului ar fi extremismul islamic.

Parlamentarul din Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson a fost înjunghiat de un bărbat care s-a năpustit asupra sa în timpul unei întâlniri cu alegătorii din districtul său electoral.

David Amess, în vârstă de 69 de ani, care reprezeanta circumscripția Southend West din Essex din '97 și parlamentar din 1983, a fost înjunghiat, în jurul prânzului, la o întâlnire la Belfairs Methodist Church din Leigh-on-Sea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3177 vizualizari

  • +18 (20 voturi)    
    Fara numar, fara numar ! (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 10:33)

    Idealistu [utilizator]

    Aduceti cat mai multi imigranti musulmani in Europa si va fi raiul pe pamant. Multumim idiotilor de stanga care sustin aceasta strategie de distrugere.
  • +5 (9 voturi)    
    Imi pare rau de om (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 11:19)

    Luk [utilizator]

    Imi pare rau ca a murit un om, doar ca au murit destui cetateni fara nicio vina sau legatura cu politica. Uite ca nici politicienii nu-s scutiti de traume sau in afara oricarui pericol.
    • +2 (4 voturi)    
      Din pacate (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 15:33)

      Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui Luk

      nu cred ca dragii lui colegi vor reactiona intr-un fel pentru a imbunatatii siguranta cetatenilor de rand. Probabil, isi vor aloca niste sume consistente pentru protectia personala...
  • +4 (6 voturi)    
    ? (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 11:36)

    atc [utilizator]

    BLM! Doar...?
  • -4 (6 voturi)    
    sigur e musulman? unde-i dovada? (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 11:45)

    hopsinoi [utilizator]

    .
    • +5 (7 voturi)    
      Ai dreptate, s-ar putea sa nu fie musulman. (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 14:12)

      taro [utilizator] i-a raspuns lui hopsinoi

      Doar 99.8% din Somalezi sunt musulmani.
  • +5 (7 voturi)    
    Religia "pacii" este extrem de ciudata (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 14:06)

    Milka Man [utilizator]

    Extremismul islamic e caracterizat prin promovarea violentei. Musulmanii si conducatorii lor stiu extrem de bine cine e "radicalizat". Cu toate astea, sunt putine cazurile in care se duc sa faca un denunt la politie pentru ca se tem pentru viata lor. Asta si pentru ca peste tot in Europa. Politia nu poate mare lucru pana astfel de indivizi nu incalca vreo lege. Chiar si atunci, sunt multe tari ca Franta, Germania, Belgia si UK, in care aceste fapte sunt musamalizate pentru a nu cauza manifestari "neprietenoase", "rasiale" si "extremiste". Sa nu uitam si cat de simplu acorda UK si Franta cetatenie celor veniti din fostele colonii. E un dublu standard , de care sunt mandrii si pe care il incurajeaza.
  • 0 (2 voturi)    
    da... (Sâmbătă, 16 octombrie 2021, 17:49)

    notnow [utilizator]

    Tembelismul vestului Europei in a "proteja drepturile" imigrantilor si populatiilor de culoare continua in detrimentul albilor care nu au voie sa spuna nimic de teama de a nu fi catalogati drept "rasisti". Este un joc distructiv asumat de politicienii de stanga si acceptat in mod imbecil de populatia acestor tari fie din sentimentul de vina istorica (in privinta fostelor colonii), fie dintr-un progresism radical, fie, asa cum spuneam de teama de a nu fi acuzati de rasism si alte asemenea.
    Mi-ar placea sa il vad pe Hamilton si alte "personalitati" sportive, care in ultma vreme s-au ocupat de militantism, ca au un punct de vedere in aceasta privinta (asasinatul recent)...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by