Mexicul a salutat miercuri redeschiderea frontierei sale cu Statele Unite şi a dorit să-şi liniştească puternicul său vecin şi cel mai mare partener economic: reforma energetică în curs la Ciudad de Mexico nu ameninţă acordul lor de liber schimb, notează AFP.

Andres Manuel Lopez ObradorFoto: AFP / AFP / Profimedia

Washingtonul a anunţat redeschiderea "la începutul lui noiembrie" a frontierelor sale terestre cu Canada şi Mexic pentru călătorii vaccinaţi împotriva COVID-19.

Statele Unite şi-au închis frontierele din martie 2020 la începutul pandemiei. Doar trecerea mărfurilor, lucrătorilor sau studenţilor a fost autorizată între Mexic şi Statele Unite.

Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a salutat o "veste bună" în cursul briefingului cotidian de presă: "Ne vom întoarce la normalitate la frontiera noastră de nord".

Redeschiderea frontierei va "accelera creşterea economică în regiunea de la frontiera nordică a Mexicului", a adăugat ministrul de externe, Marcelo Ebrard.

Al unsprezecelea exportator mondial de bunuri, Mexicul este al doilea furnizor şi al doilea client al Statelor Unite. Cele două ţări sunt legate printr-un tratat regional de liber schimb semnat şi de Canada. (Agerpres)