Ultimul bilanț al inundațiilor din China: 15 morți și 3 dispăruți

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 12 octombrie 2021, 10:57 Actualitate | Internaţional


inundatii China (sursa: twitter)
Foto: Hotnews
Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa și 3 sunt date dispărute în urma inundaţiilor din nordul Chinei, însă majoritatea minelor de cărbune care au fost închise din cauza inundaţiilor şi-au reluat activitatea, a declarat marţi un oficial local, relatează AFP și Global Times.

Shanxi, o provincie în general ferită de ploi abundente, a primit săptămâna trecută, pe parcusul a cinci zile, o cantitate de precipitaţii de trei ori mai mare decât media pentru întreaga lună octombrie.

"Cincisprezece persoane au murit ca urmare a dezastrului şi trei sunt încă date dispărute", a declarat un oficial din cadrul serviciilor de urgenţă din provincia Shanxi, Wang Qirui.

Circa 19.000 de clădiri au fost distruse şi alte 18.000 au suferit pagube grave, a adăugat el, precizând că 120.000 de locuitori au fost evacuaţi. Totodată, din cele 60 de mine din provincie care au trebuit să-şi suspende activitatea, doar patru rămân închise, a indicat Wang Qirui.

Suspendarea activităţii minelor de cărbune din cauza inundaţiilor a survenit în cel mai prost moment pentru producţia de electricitate chineză, pe fondul unei cereri industriale puternice în timpul unei perioade de redresare economică globală.

Cărbunele asigură 60% din producţia de energie electrică a Chinei. În ultimele săptămâni au fost impuse întreruperi de electricitate în mai multe regiuni chineze, perturbând activitatea industrială. Intemperiile din provincia Shanxi s-au produs la trei luni după inundaţiile care au provocat moartea a peste 300 de persoane în provincia învecinată Henan. (Surse: AFP, Agerpres, Global Times)








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















143 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by