Preţul bumbacului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, iar retailerii transferă majorările în buzunarele cumpărătorilor

de DP     HotNews.ro
Luni, 11 octombrie 2021, 7:26 Actualitate | Internaţional


Campuri de bumbac
Foto: Costfoto / ddp USA / Profimedia
Preţul bumbacului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, acesta fiind tranzacţionat vineri la 1,16 dolari livra (0,45 Kilograme), retailerii transferând până acum majorările cumpărătorilor, fără să înregistreze probleme, relatează CNBC. Ultima oară când preţul bumbacului a fost atât de mare s-a întâmplat în iulie 2011. "În 2011, am avut nevoie de o şedinţă de rugăciune", a declarat investitorilor directorul general al Levi Strauss, Chip Bergh.

Bergh şi-a amintit cum la momentul respectiv tocmai se alăturase retailerului de blugi şi învăţa despre afacerile Levi. Dar se uita şi la creşterea istorică a preţurilor bumbacului. Bumbacul a crescut atunci peste 2 dolari livra, în urma revenirii cererii de textile după criza financiară globală, în timp ce India - un important exportator de bumbac - restricţiona livrările pentru a-şi ajuta partenerii interni.

Preţul unui tricou din bumbac a crescut atunci cu 1,50-2 dolari, în medie, a declarat economistul şef al Federaţiei Naţionale de Vânzare cu amănuntul, Jack Kleinhenz. Consumatorii au simţit impactul, iar profiturile companiilor au fost erodate.

Bergh împărtăşeşte opiniile analiştilor şi experţilor care spun că creşterea actuală a preţului bumbacului va fi mai puţin dăunătoare industriei.

Producătorii şi comercianţii cu amănuntul au puterea de a stabili preţurile, iar companiile vor putea transfera costurile mai mari consumatorilor fără a distruge cererea.

”Astăzi este o situaţie foarte diferită. Am reuşit să mărim preţurile în ultimele 12 luni. ... Am mărit în avans unele preţuri înainte de aceste presiuni inflaţioniste”, a explicat Bergh.

Bumbacul reprezintă aproximativ 20% din costul fabricării unei perechi de blugi Levi’s, a spus directorul financiar, Harmit Singh, fiecare pereche de blugi conţinând aproximativ două kilograme de bumbac.

Datorită calendarului de raportare financiară, Levi este unul dintre primii comercianţi cu amănuntul de articole de îmbrăcăminte care au comentat public despre creşterea preţurilor bumbacului.

Alte companii vor raporta rezultatele fiscale din trimestrul trei în următoarele săptămâni.

Potrivit analiştilor de la Goldman Sachs, va dura ceva timp până când creşterea costurilor legate de bumbac va începe să apară în rezultatele financiare ale retailerilor, având în vedere momentul achiziţiilor de bumbac.

Şi este demn de remarcat faptul că, în 2011, preţurile bumbacului au crescut la peste 2 dolari livra, ceea ce este cu mult peste nivelul la care se tranzacţionează marfa în prezent.

Totuşi, acţiunile comercianţilor de îmbrăcăminte se pot confrunta cu o oarecare presiune pe măsură ce preţurile mai mari vor persista.

Analiştii au dat ca exemple companii precum Ralph Lauren, Gap, Kontoor Brands şi PVH, proprietarul Calvin Klein. Acţiunile Kontoor Brands, care deţine blugii Wrangler şi Lee, au scăzut cu aproape 6% săptămâna trecută, în timp ce PVH, Gap şi Ralph Lauren au încheiat săptămâna în declin cu mai puţin de 2%.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1330 vizualizari

  • -1 (3 voturi)    
    Nu inteleg de ce nu se recicleaza (Luni, 11 octombrie 2021, 8:56)

    John M. [utilizator]

    bumbacul. Cred ca pe plan global s-ar strange usor cateva milioane de tone pe an.
    • +2 (4 voturi)    
      Ca să înțelegi ,fă ! (Luni, 11 octombrie 2021, 12:34)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui John M.

      Îți organizezi o afacere cu bumbac reciclat și demonstrezi că se poate. Eu știu că bumbacul și alte produse textile naturale, se pot recicla numai făcând produse de igienă-hârtie igienică, șervețele. Nu îmbrăcăminte, ori produse industriale valoroase.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by