​Un pilot suspectat că intenţiona să se prăbuşească peste Catedrala Notre-Dame din Paris cu un avion Cessna a fost arestat, joi, în capitala franceză.

Notre-DameFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Fost pilot al companiilor Air Liberte, Air Tahiti şi Royal Fly, bărbatul de aproximativ 50 de ani a fost reținut în zona bisericii Saint-Sulpice și se află în prezent în arest, relatează News.ro citând Le Figaro.

Poliţia a fost alertată cu privire la intenţia sa de către un apropiat al bărbatului.

Uneori bărbatul pilotează, de plăcere, un avion mic Cessna. „O să vezi, zilele următoare un avion se va prăbuşi peste Notre-Dame”, i-a spus pilotul prietenului său care a alertat poliţia.

O sursă apropiată dosarului a declarat că pilotul „are grave probleme psihiatrice” şi probabil va fi internat în curând în Infirmeria psihiatrică a Poliţiei.

La domiciliul bărbatului nu s-au găsit indicii că acesta urma să treacă la fapte.