Mai mulți lideri, inclusiv premierul ceh, regele Iordaniei și președinții din Kenya și Ecuador, au ascuns active în companii offshore, în special în scopuri de evaziune fiscală, potrivit unei anchete publicate duminică de jurnaliștii de investigație ai Consorțiului Internațional (ICIJ), citați de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ancheta denumită „Pandora Papers”, la care au contribuit aproximativ 600 de jurnaliști, se bazează pe aproximativ 11,9 milioane de documente, care provin de la 14 companii de servicii financiare și au scos la lumină peste 29.000 de companii offshore.

Conform acestor documente, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a creat cel puțin treizeci de companii offshore, adică în țări sau teritorii cu impozitare favorabile.

Prin intermediul acestor entități, el a cumpărat 14 proprietăți de lux în Statele Unite și Regatul Unit, pentru peste 106 milioane de dolari.

În ceea ce-l privește pe primul-ministru ceh, Andrej Babis, el a plasat 22 de milioane de dolari în companii de tip shell care au fost folosite pentru finanțarea achiziției Château Bigaud, o proprietate mare situată în Mougins, în sudul Franței.

Președintele ecuatorian Guillermo Lasso a depus fonduri în două trusturi cu sediul în Statele Unite, în Dakota de Sud.

În total, ICIJ a stabilit legături între active offshore și 336 de directori și politicieni de vârf, care au creat aproape 1.000 de companii, dintre care mai mult de două treimi se află în Insulele Virgine Britanice.

Printre personalitățile expuse se numără cântăreața columbiană Shakira, modelul german Claudia Schiffer și legenda cricketului indian Sachin Tendulkar.

În majoritatea țărilor, aceste fapte nu pot fi urmărite penal. Dar în cazul liderilor, ICIJ subliniază că faptele descoperite sunt în contradicție cu discursul anticorupție susținut de unii dintre ei.

Înființat în 1997 de Centrul American pentru Integritate Publică, ICIJ a devenit o entitate independentă în 2017.

Rețeaua sa include 280 de jurnaliști de investigație din peste 100 de țări și teritorii, precum și aproximativ 100 de parteneri mass-media.

ICIJ a devenit cunoscut la începutul lunii aprilie 2016 odată cu publicarea „Panama Papers”, o anchetă bazată pe aproximativ 11,5 milioane de documente ale unei firme de avocatură din Panama.