Talibanii le-au interzis femeilor să urmeze cursurile sau să predea la Universitatea din Kabul

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 28 septembrie 2021, 23:55 Actualitate | Internaţional


Cursuri in universitatile afgane
Foto: Aamir Qureshi / AFP / Profimedia Images
Femeilor nu li se va mai permite să urmeze cursurile sau să lucreze la Universitatea din Kabul până când nu va fi creat „un mediu islamic” la instituția de învățământ superior, a anunțat noul rector al universității, citat de CNN.

„Atât timp cât un mediu islamic real nu este oferit tuturor, femeilor nu le va fi permis să vină la universități sau muncă. Întâi islamul”, a anunțat pe contul său oficial de Twitter Mohammad Ashraf Ghairat, acesta fiind între timp dezactivat de platforma social media.

Anterior acesta anunțase că universitatea pe care o conduce lucrează la un plan care să permită studentelor să participe la cursuri, fără a preciza însă un termen pentru finalizarea acestuia.

„Din cauza numărului redus de profesoare lucrăm la un plan care să permită profesorilor să predea studentelor din spatele unei draperii în sala de curs. În acest fel un mediu islamic va fi vreat pentru educarea studentelor”, a relatat acesta pe Twitter.

Numirea sa în funcția de rector al Universității din Kabul de către talibani a fost întâmpinată cu un val de critici din cauza lipsei sale de calificare.

Însă Ghairat a respins aceste evaluări, afirmând pe Twitter că se consideră „deplin calificat să ocupe acest scaun”.

Acesta și-a prezentat marți viziunea pentru instituție, afirmând că obiectivul universității este să devină un hub în care „să se adune, studieze și cerceteze toți musulmanii adevărați din întreaga lume” pentru a „islamiza știința modernă”.

Talibanii, care au condus Afganistanul între 1996 și 2001 înainte de a fi înlăturați de la putere de coaliția internațională condusă de SUA, au tratat femeile ca pe cetățeni de clasa a doua, supunându-le la violențe, căsătorii forțate și excluzându-le complet din viața publică.

La scurt timp după recucerirea țării talibanii au anunțat că femeilor li se va permite să participe la cursuri universitare însă că vor fi segregate de studenții de sex masculin.

REFERINȚĂ:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3207 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Talibanii ? (Miercuri, 29 septembrie 2021, 0:29)

    danmarian [utilizator]

    Nu pot fi decat ... total imbecilizati de vise muslimice exacerbate ? Deci : Un taliban bun nu poate fi decat unul .... mort si in bratele celor nu stiu cate hurii alocate lui in Paradisul ....
    • +3 (3 voturi)    
      Nu acelasi lucru cred (Miercuri, 29 septembrie 2021, 5:29)

      Publius Covidius Naso [utilizator] i-a raspuns lui danmarian

      Va fi spus si de catre afgani. Altfel nu ar fi predat tara in mainile lor atat de simplu, rapid si eficient.
  • +1 (1 vot)    
    e gata... (Miercuri, 29 septembrie 2021, 7:36)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... se urca militaria sus in pod.
  • +1 (1 vot)    
    sa fie la ei (Miercuri, 29 septembrie 2021, 9:33)

    Jeta [utilizator]

    .


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by