Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat că Washingtonul condamnă în termenii cei mai vehemenți comentariile unui oficial taliban care a spus că gruparea va reinstitui amputările şi execuţiile ca pedeapsă în Afganistan.

TalibaniFoto: Profimedia Images

Într-un briefing telefonic cu reporterii, vineri, Price a răspuns comentariilor liderului taliban Nooruddin Turabi făcute agenţiei Associated Press, spunând că aceste pedepse „ar constitui abuzuri clare, grosolane ale drepturilor omului”, relatează Agerpres.

„Rămânem fermi împreună cu comunitatea internaţională pentru ca autorii unor astfel de abuzuri să fie traşi la răspundere”, a spus Ned Price.

Washingtonul declarase că orice potenţială recunoaştere a noului guvern condus de talibani la Kabul, care l-a înlocuit pe cel sprijinit de Occident şi prăbuşit luna trecută, ar depinde de respectarea drepturilor omului.

„Urmărim foarte atent”, a mai spus Price. „Şi nu doar ascultând anunţurile ce apar, dar urmărind foarte atent cum se comportă talibanii”.