Sari direct la conținut

SUA au acordat talibanilor două excepții de la sancțiunile economice

HotNews.ro
Kabul, Afganistan, Foto: Acobhouse, Dreamstime.com
Kabul, Afganistan, Foto: Acobhouse, Dreamstime.com

​Statele Unite au acordat talibanilor, care au preluat puterea în această vară în Afganistan, două scutiri de la sancţiunile economice impuse cu scopul de a facilita furnizarea de ajutor umanitar, transmite sâmbătă AFP.

Prima scutire permite executivului american, ONG-urilor şi anumitor organizaţii şi entităţi internaţionale „să ofere asistenţă umanitară Afganistanului sau alte activităţi care contribuie la nevoile de bază” ale populaţiei, potrivit unui comunicat al ministerului economiei.

A doua scutire autorizează anumite tranzacţii ce vizează exportul de produse agricole (alimente, seminţe, îngrăşăminte), medicamente şi echipamente medicale.

Ministerul „rămâne angajat în a se asigura că sancţiunile SUA nu limitează capacitatea civililor din Afganistan de a primi sprijin umanitar din partea guvernului SUA sau a comunităţii internaţionale, în timp ce continuă să nu permită accesul talibanilor şi al altor entităţi şi persoane aflate sub sancţiuni la anumite active”.

Afganistanul, o ţară deja foarte săracă, este ameninţată să se scufunde şi mai multe în precaritate ca urmare a sancţiunilor economice şi a întreruperii mai multor programe umanitare după preluarea puterii la Kabul de către talibani.

Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional şi-au suspendat ajutorul, în timp ce SUA au îngheţat rezervele Băncii Centrale Afgane deţinute la Washington. (Agerpres)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro