"Este mai bine să nu guvernăm decât să o facem prost". Această frază face parte din analele istoriei politice germane: a fost pronunțată de Christian Lindner, președintele liberalului FDP, pe 19 noiembrie 2017, la miezul nopții. După săptămâni de negocieri cu uniunea conservatoare a CDU-CSU și cu Verzii, liberalii au decis să se ridice de la masă și să închidă ușa către ceea ce ar fi fost prima coaliție Jamaica la nivel federal din istoria Germaniei. Țara a cunoscut direct consecințele fragmentării parlamentare: dificultăți în formarea unui guvern și instabilitatea politică a acestuia, potrivit El Periodico, citat de Rador.
Aproape patru ani mai târziu, și împotriva previziunilor multor analiști care au prezis că această decizie va duce liberalii la irelevanță politică, FDP se prezintă ca un actor-cheie pentru guvernarea Germaniei în legislatura următoare și fără Angela Merkel în fruntea Cancelariei Federale.
Ancorat confortabil între 11 și 12% intenții de vot, partidul lui Lindner se oferă ca posibil partener în guvern atât social-democraților lui Olaf Scholz, cât și conservatorilor lui Armin Laschet. Oricare ar fi culoarea politică a următorului cancelar federal, aproape toate coalițiile posibile depind de "da-ul" FDP. Doar un tripartit puțin probabil între SPD, Verzi și Die Linke i-ar lăsa în afara Guvernului.
"Doamna Merkel nu le permite partenerilor săi un singur succes", a declarat Lindner în iunie anul trecut, în timpul unei discuții cu jurnaliști străini. Dușmănia lui cu ea nu este un secret. El a simţit personal acest lucru, partidul său devenind o forță extraparlamentară la alegerile federale din 2013, după ce a scăzut sub pragul de 5% din voturi. Între 2009 și 2013, FDP a domnit ca partener minoritar în uniunea conservatoare CDU-CSU a d-nei Merkel.
Această experiență traumatică - pentru care Lindner dă vina pe hiper-conducerea merkeliană, care a funcționat ca o rolă dată pe partenerii săi de guvern minoritari - l-a determinat să preia președinția FDP în 2013. După ce și-a întors partidul în Bundestag, Lindner nu a uitat riscurile de a intra într-un guvern federal. Participarea sa la un executiv, fie că este o coaliție de tip Jamaica, fie o coaliție-semafor (SPD, Verzi și FDP), nu va veni gratuit. "Va trebui să facă o ofertă politică interesantă", avertizează Lindner, care aspiră să devină viitorul ministru federal de Finanțe.
Actualul FDP este de neînțeles fără conducerea lui Christian Lindner. El a fost cel care a crezut în formațiunea istorică (înființată în 1948) când a fost considerată terminată. S-ar putea spune că FDP este astăzi un "om-partid".
Programul liberalilor germani se caracterizează prin apărarea extremă a pieței libere, care în unele cazuri se învecinează cu dogmatismul, și prin angajamentul lor de a limita cât mai mult posibil intervenționismul de stat. Marea sa linie roșie pentru intrarea în guvern este creșterea impozitelor. Resursele de care statul german are nevoie pentru a finanța investiții, reforme, programe sociale sau măsuri împotriva crizei climatice trebuie să provină din creșterea economiei și nu dintr-o creștere a impozitelor asupra celor mai mari venituri sau a marilor companii.
Această respingere a unui mai mare intervenționism în acest moment, când pandemia a readus statul pe o poziție centrală în politica economică, pune la îndoială viabilitatea unui pact între liberali, SPD și Verzi. Propunerile fiscale ale acestor ultime două partide sunt progresiste, iar profilul lor economic este clar de stânga. De aceea, partenerul preferat al FDP continuă să fie conservatorii, care își propun totuși să fie pe locul al doilea la alegerile de duminică.
"A fi în opoziție nu este o prostie. Cine spune acest lucru nu a înțeles parlamentarismul", asigură Lindner cu privire la opțiunea de a respinge intrarea într-un guvern de coaliție pentru a doua oară la rând. Fraza sa lapidară din acea noapte din noiembrie 2017 rămâne proaspătă în memoria electoratului german.
