Principalul opozant al Kremlinului aflat în închisoare, Aleksei Navalnîi a declarat că lupta pentru o Rusie democrată este ”un lung maraton”, după ce opoziția a acuzat fraude masive la alegerile parlamentare de la sfârșitul săptămânii trecute, scrutin ce s-a încheiat cu previzibila victorie a partidului lui Vladimir Putin ”Rusia Unită”.

Navalnii pictat pe zidurile din Geneva (sursa foto: twitter) Foto: Hotnews

Într-un mesaj transmis din închisoare, Navalnîi i-a lăudat pe cei care au urmat recomandările campaniei ”Smart voting” (votul inteligent) și au făcut eforturi pentru a vota tactic acei candidați cu cele mai mari șanse să îi bată pe reprezentanții Rusiei Unite, indiferent cărei formațiuni aparțineau, majoritatea fiind de la partidul comunist.

Rezultatele indică faptul că strategia a avut un impact asupra alegerilor, însă Navalnîi spune că rezultatele au fost însă fraudate, scrie The Moscow Times.

Săptămâna trecută, Rusia a organizat pe durata a trei zile alegerile parlamentare, în contextul unor măsuri fără precedent de reducere la tăcere a opoziției după episodul otrăvirii lui Navalnîi care a avut loc în august 2020.

Astfel, partidul președintelui Vladimir Putin revendică în continuare o majoritate de două treimi din mandatele dumei de stat.

Navalnîi a făcut apel la suporterii săi să continue lupta. "Avem o singură țară, indiferent unde trăim”, a transmis opozantul rus în vârstă de 45 de ani pe contul său de instagram care este coordonat de echipa sa.

"Iar lupta nu este un sprint ci un lung și dificil maraton”, a mai transmis el.

Pe fondul fraudelor masive, Rusia Unită a obținut 49,8% fiind însă în scădere față de precedentele alegeri din 2016 când a luat 54,2% din voturi (e adevărat că una dintre explicații ar putea fi că scrutinul din 2016 a avut loc după anexarea Crimeei, episod ca a mobilizat electoratul sensibil la mesajele naționaliste - n.red) În schimb, ca urmare a tacticii smart voting, comuniștii au obținut acum 18,9% față de 13,3% cât aveau în 2016.

Navalnîi spune că alegerile au fost ”furate”, iar campania ”smart voting” a fost un ”uriaș succes”.