Talibanii și-au nominalizat un ambasador la ONU și cer să se adreseze Adunării Generale

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 22 septembrie 2021, 7:35 Actualitate | Internaţional


Talibani
Foto: Wikimedia Commons
Talibanii au cerut să se adreseze liderilor mondiali la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite care are loc în această săptămână la New York şi l-au nominalizat ca ambasador pe purtătorul lor de cuvânt din Doha, Suhail Shaheen, relatează Reuters și BBC.

Ministrul taliban de Externe Amir Khan Muttaqi a făcut cererea într-o scrisoare adresată luni secretarului general al ONU, Antonio Guterres. Muttaqi a cerut să vorbească în cadrul reuniunii anuale la nivel înalt a Adunării Generale, care se încheie luni.

Purtătorul de cuvânt al lui Guterres, Farhan Haq, a confirmat scrisoarea lui Muttaqi. Iniţiativa creează o confruntare cu Ghulam Isaczai, ambasadorul Afganistanului care reprezintă guvernul demis luna trecută de talibani.

Haq a declarat că cererile rivale pentru ocuparea locului Afganistanului la ONU au fost trimise unui comitet de acreditare format din nouă membri, ai cărui membri includ Statele Unite, China şi Rusia.

Este puţin probabil ca acest comitet să se întâlnească pe această temă înainte de ziua de luni, aşa că este îndoielnic că ministrul de Externe taliban se va adresa organismului mondial.

Acceptarea ulterioară a ambasadorului talibanilor la ONU ar fi un pas important în intenţia grupului islamist de linie dură pentru recunoaşterea internaţională, care ar putea ajuta la deblocarea fondurilor extrem de necesare pentru economia afgană, care are probleme.

Guterres a spus că dorinţa talibanilor de recunoaştere internaţională este singura pârghie pe care alte ţări o au pentru a cere un guvern incluziv şi respectarea drepturilor, în special pentru femei, în Afganistan.

Scrisoarea talibană spune că misiunea lui Isaczai ”este considerată încheiată şi că el nu mai reprezintă Afganistanul”, a spus Haq.

Până la adoptarea unei decizii de către comitetul de acreditare, Isaczai va rămâne în funcţie, conform regulilor Adunării Generale. În prezent, acesta este programat să se adreseze în ultima zi a reuniunii, pe 27 septembrie, dar nu este clar imediat dacă vreo ţară ar putea obiecta în urma scrisorii talibane.

Comitetul se întruneşte în mod tradiţional în octombrie sau noiembrie pentru a evalua acreditările tuturor membrilor ONU, înainte de a trimite un raport pentru aprobarea Adunării Generale, înainte de sfârşitul anului. Comitetul şi Adunarea Generală funcţionează de obicei prin consens privind acreditările, au spus diplomaţii.

Alţi membri ai comitetului sunt Bahamas, Bhutan, Chile, Namibia, Sierra Leone şi Suedia. Când talibanii au guvernat ultima dată între 1996 şi 2001, ambasadorul guvernului afgan pe care l-au răsturnat a rămas reprezentantul ONU după ce comitetul de acreditare şi-a amânat decizia cu privire la revendicările rivale la scaun. Decizia a fost amânată ”cu înţelegerea că actualii reprezentanţi ai Afganistanului acreditaţi la Organizaţia Naţiunilor Unite vor continua să participe la lucrările Adunării Generale”, potrivit raportului comisiei.(Sursa: News.ro)








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5173 vizualizari

  • +10 (14 voturi)    
    sa nu uite (Miercuri, 22 septembrie 2021, 7:38)

    piticu_enigmatic [utilizator]

    sa-si lase armele si eventual vesta la intrare :))
    • +7 (9 voturi)    
      Eu as zice mai intai sa se spele, (Miercuri, 22 septembrie 2021, 8:26)

      John M. [utilizator] i-a raspuns lui piticu_enigmatic

      dupa aia sa vina cu proiectul de constitutie, dupa aia cu cod civil si penal si la urma de tot sa fie lasat sa vorbeasca intr-un forum civilizat.
  • +1 (1 vot)    
    Totusi, sa fim Realisti! (Miercuri, 22 septembrie 2021, 13:11)

    Joseph18 [utilizator]

    1 - Puterile militare STRAINE au parasit Afganistanul.

    2 - Conducerea Oficiala si Presedintele Tarii ! s-au pierdut in CEATA....

    3 - Eventuala Opozitie a plecat cu avionele prin Lume...

    4 - NUMAI Talibanii au ramas 'alaturi' de poporul afgan!

    5 - Deci, acesti talibani - fiind singurii reprezentanti politici si militari - vor sa vorbeasca la ONU despre problemele cu care se confrunta Afganistanul, tara parasita si TRADATA de TOTI oficialii de pana acum..

    *** Asadar, DE CE sa nu aibe dreptul la CUVANT?
    *** Daca NU EI, cine altcineva poate vorbi pentru popor Afgan?

    Trebuie stiut ca Afganistanul are 40.047.067 de locuitori ACUM, cand scriu aceste randuri.
    Puteti verifica la aceasta adresa:

    https://www.worldometers.info/world-population/afghanistan-population/

    Doreste Europa sa preia 1/2 dintre ei?

    Deci, Talibanii trebuie lasati sa vorbeasca la ONU !!!

    Poate au ceva idei cu care sa salveze UE si USA de alte valuri de imigranti...!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by