Macron cere „iertare” în numele Franţei musulmanilor algerieni recrutaţi de armată în războiul de independenţă şi promite „reparaţii”

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 20 septembrie 2021, 21:54 Actualitate | Internaţional


Emmanuel Macron
Foto: Jacques Witt / Sipa Press / Profimedia Images
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut „iertare” luni în numele Franţei musulmanilor care au servit ca auxiliari în armata franceză în timpul războiului de independenţă din Algeria, şeful statului anunţând adoptarea în curând a unei legi reparatorii, relatează Agerpres.

'Combatanţilor vreau să le transmit recunoştinţa noastră; nu îi vom uita niciodată. Cer iertare, nu vom uita', a declarat Macron cu ocazia unei ceremonii omagiale la Palatul Elysée, unde au fost prezenţi foşti combatanţi, descendenţi ai lor, responsabili de asociaţii şi personalităţi.

Macron a promis prezentarea 'până la sfârşitul anului a unui proiect vizând să înscrie în marmura legilor noastre recunoştinţa şi reparaţia faţă de harki'.

„Harki” sunt foştii combatanţi - până la 200.000 de bărbaţi - recrutaţi ca auxiliari de armata franceză în timpul războiului de independenţă din Algeria între 1954 şi 1962.

La finalul războiului, o parte dintre ei, abandonaţi de guvernul de la Paris, au fost victimele represaliilor în Algeria.

Alte câteva zeci de mii, adesea împreună cu soţii şi copii, au fost transferaţi în Franţa, unde au fost plasaţi în 'tabere de tranzit şi relocare', în condiţii de trai precare şi traumatizante.

Aceşti foşti combatanţi şi descendenţii lor formează astăzi în Franţa o comunitate de câteva sute de mii de persoane. Ei s-au integrat cu dificultate, fiind simultan asimilaţi unor imigranţi şi respinşi de către alţi imigranţi.

În anul 2000, preşedintele algerian Abdelaziz Bouteflika i-a calificat drept 'colaboratori' şi, deşi a criticat condiţiile în care locuiau în Franţa, a exclus revenirea lor în Algeria, afirmând că aceasta nu mai era 'ţara lor'.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















726 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    ce mai poți spune ? (Luni, 20 septembrie 2021, 22:04)

    zavalitaa [utilizator]

    Ghinionul de a te naște undeva, cândva


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by