OMS recomandă dublarea taxelor pe alcool în Europa pentru a reduce numărul de cazuri de cancer

de I.B.     HotNews.ro
Luni, 20 septembrie 2021, 20:26 Actualitate | Internaţional


Consumand alcool
Foto: Wavebreak / Profimedia Images
Dublarea impozitelor pe alcool în Europa ar preveni ca în jur de 5.000 de persoane să moară de cancer în fiecare an, potrivit unui studiu prezentat luni de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit AFP.

Conform acestui model publicat în revista științifică The Lancet, „se estimează că 10.700 de cazuri noi de cancer și 4.850 de decese cauzate de alcool pot fi prevenite în fiecare an în Europa prin dublarea impozitelor actuale pe băuturile alcoolice”, subliniază într-un comunicat de presă filiala europeană a OMS.

Aceasta reprezintă aproximativ 6% din cazurile noi și din decesele de cancer legate de consumul de alcool, notează organizația ONU pentru sănătate.

Potrivit acesteia din urmă, „creșterea impozitelor pe băuturile alcoolice este una dintre cele mai bune măsuri” pentru reducerea numărului de decese cauzate de cancer, cu „un impact potențial ridicat” și „rezultate pozitive în toate țările”.

Pentru OMS, nivelurile actuale de impozitare a alcoolului rămân „scăzute” în multe țări europene, inclusiv în Uniunea Europeană, unde creșterea lor ar trebui să aibă un impact puternici.

Rusia, Regatul Unit și Germania sunt țările care ar salva cele mai multe vieți prin luarea acestei măsuri fiscale, evitându-se 725, 680 și respectiv 525 de decese, conform modelului său.

Potrivit OMS, din 4,8 milioane de cazuri noi de cancer în fiecare an în Europa, 1,4 milioane, precum și 650.000 de decese, sunt „legate” de consumul de alcool.

Dintre acestea, organizația estimează că 180.000 de cazuri și 85.000 de decese sunt cauzate direct de alcool.

Numărul de vieți salvate prin dublarea impozitelor ar viza în special cancerul de sân (1.000 de decese pe an) și cancerele colorectale (1.700).

Alcoolul este legat de șapte tipuri diferite de cancer: gură, faringe, esofag, colorectal, ficat, laringe și sân.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7978 vizualizari

  • +16 (16 voturi)    
    Totul pentru sanatatea noastra! (Luni, 20 septembrie 2021, 20:32)

    VOX. [utilizator]

    V-ati prins?
    • 0 (0 voturi)    
      si numai a noastra (Marţi, 21 septembrie 2021, 10:26)

      xan [utilizator] i-a raspuns lui VOX.

      Pentru ca, evident, numai in Europa se moare de cancer. Doar s-a discutat si la ONU...
  • +3 (11 voturi)    
    buna idee... (Luni, 20 septembrie 2021, 20:41)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    . oricum romanii nu-s afectati, ca-si fac singuri posirca.
  • -7 (15 voturi)    
    O lume mai buna (Luni, 20 septembrie 2021, 20:48)

    persuasiv [utilizator]

    fara alcool.
  • +11 (15 voturi)    
    ??? (Luni, 20 septembrie 2021, 20:48)

    falcoind [utilizator]

    sa nu iți vina sa înjuri , pt 5000 de cazuri care dacă chiar au cancer de la alcool înseamna ca sunt dependenți rău și consumatori de chestii dubioase. mărim taxele la toți pentru a forța pe cat mai multi dependenți sa bea " palinca de pufoaica " și sa avem 10000 de cazuri , au încercat rusii cu taxarea excesiva si efectul a fost creșterea numărului de morți din cauza consumului de băuturi necorespuzătoare. Palinca din pruna (fructe fără adaos de zahar rafinat in borhot) , vinul din struguri , nu din pastile , sau berea din hamei , orz și secara consumata cu măsura, nu a omorât pe nimeni chiar din potriva. Verificați ce ajunge in magazine nu suprataxați.
    • +4 (4 voturi)    
      Similar, strategia salvarii planetei (Marţi, 21 septembrie 2021, 7:59)

      ids [utilizator] i-a raspuns lui falcoind

      Nu mai folosim carbune, creste pretul gaz in tavan si pentru ca afara refuza sa fie cald in pofida pronosticurilor specialistilo (deja se da drumul la centrala din sep), ce credeti? Vor creste taierile ilegale de lemn ca sa aiba oamenii caldura in case sau nu? Si cred ca o sa mai ajute padurea si initiativa aia cu impozitarea centralelor individuale…
  • +14 (14 voturi)    
    ce porcarie (Luni, 20 septembrie 2021, 20:50)

    Mistrelutz [utilizator]

    nu rezolva mare lucru. Maresti preturile,creste comertul la negru si cel facut in casa. alea care nu sunt controlate si pot fi mult mai toxice decat cele din comert.
  • +11 (13 voturi)    
    Eterna soluție magică; Taxe mărite (Luni, 20 septembrie 2021, 21:11)

    Amerlocu [utilizator]

    Evident că papagalilor de la OMS nu le-a trecut printre urechi ideea că dacă băutura devine excesiv de scumpă săracii - ce sunt grosul alcooliclor - se vor apuca să bea samagon de contrabandă făcut în cine știe de condiții și din cine știe ce porcării precuum găinațul, electrozii & pufoiaca. Astea în mod cert sunt sănătate curată și vor reduce dramatic numărul morților de pe urma alcoolului :)
  • +11 (15 voturi)    
    Eu zic sa impuna una din religiile care interzic (Luni, 20 septembrie 2021, 21:11)

    FortApache [utilizator]

    Consumul de alcol....mormoni, pocaiti, penticostali etc.

    Dca tot se ocupa cu impuneri comuniste cu covidul poate starnesc interes si pe partea religioasa :)))
  • +20 (20 voturi)    
    Tranzitie (Luni, 20 septembrie 2021, 21:20)

    Anges [utilizator]

    catre cuvantul profetului. Se pregateste carnea de porc care e stiuta ca si cauza a bolilor cardiovasculare.
  • 0 (4 voturi)    
    la noi cel putin (Luni, 20 septembrie 2021, 23:20)

    Wheelwright [utilizator]

    Majoritatea celor ce fac acest cancer nu sunt consumatori de bauturi taxate. Nu ii vezi cu wiskey-ul in mana la 8 dimineata, ci cu tot felul de prostii facute la curte sau garaj si vandute ilegal in bombele de baruri de la noi.
    Mie mi-ar place sa stiu ce se inampla cu aceste supraimpozitari, nu doar sa se aplice aiurea.
    • -2 (4 voturi)    
      ai vazut cum se fabrica (Marţi, 21 septembrie 2021, 8:41)

      GNG [utilizator] i-a raspuns lui Wheelwright

      ... wiskey-ul care se gaseste in magazine/baruri? Crezi ca este mai sanatos in comparatie cu o tuica/palinca facuta in casa? Verii mei fac o tuica , mama mama :)
    • +3 (3 voturi)    
      Un (Marţi, 21 septembrie 2021, 8:44)

      sorance2000 [utilizator] i-a raspuns lui Wheelwright

      fel de a acoperi gaurile cauzate de pandemie: vaccinuri, teste, masti, inchideri de afaceri, etc.
  • +6 (6 voturi)    
    cel mai tare din parcare (Marţi, 21 septembrie 2021, 5:32)

    gigilu [utilizator]

    Directorul OMS e incredibil! Imaginea ipocriziei si fatarniciei intruchipate. Pe vremea in care era ministrul sanatatii in tara lui de bastina, supercivilizata Etiopie, adica prin 2000 , guvernul dlui a semnat contracte grase cu Japan Tobaco International si British American Tobaco prin care se marea productia de tutun din Etiopia si implicit numarul de fumatori din tara. Tedros a intervenit personal cerandu-le celor de la BAT sa investeasca in tara lui natala. Compania a facut o campanie impresionanta de promovare si reclama pentru tigari , in special in Addis Ababa si Shewa. Drept urmare productia de tigari si fumatul au crescut exponential in unele parti din Etiopia. Iar acu’ doctorul doar cu titlul nu si diploma de medic nu mai poate de grija fumatorilor din Europa ? Nu, are grija unor noi taxe care se duc in buzunarele lui si ale stapanilor lui.
  • 0 (0 voturi)    
    bun, sunt numai comentarii anti OMS (Miercuri, 22 septembrie 2021, 8:18)

    mongolul [utilizator]

    si anti progresiste; de ce ati interzis comentariul meu?
    Nu va plac exemplele istoriei? Nu vreti sa stiti ca prohibitia a produs numai nenorociri? Nu doar atunci, ci si acum (a adus Mafiei fonduri uriase). Toata lumea o stie. Si atunci?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by