Austria îşi va deschide pârtiile de ski în sezonul de iarnă din acest an, însă vor fi introduse unele restricţii pentru pasionaţii sporturilor de iarnă, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Certificatul de vaccinare austriacFoto: Johan Schwarz / AFP / Profimedia Images

Operatorii de instalaţii pe cablu vor permite accesul numai persoanelor care pot prezenta o dovadă că au fost vaccinaţi sau testaţi împotriva coronavirusului sau au trecut prin boală, a anunţat luni Guvernul de la Viena. În plus, chiar dacă nu vor fi introduse măsuri de distanţare socială şi de limitare a capacităţii instalaţiilor pe cablu, pasagerii vor fi obligaţi să poarte o mască de tip FFP2.

"Sunt convins că în aceste condiţii va fi posibil un sezon de iarnă fără grijă şi în siguranţă în ţara noastră", a declarat ministrul austriac al Turismului, Elisabeth Koestinger.

Cu toate acestea, dacă numărul pacienţilor infectaţi cu coronavirus la secţiile de terapie intensivă va creşte, regulile ar putea fi înăsprite, a precizat Executivul de la Viena.

În prezent, la secţiile de terapie intensivă din Austria sunt internaţi aproximativ 200 de pacienţi infectaţi cu COVID. Imediat după ce acest număr va ajunge la 300, persoanelor nevaccinate li se va interzice vizitarea facilităţilor apres-ski, a declarat ministrul austriac al Sănătăţii, Wolfgang Mueckstein. Atunci când numărul pacienţilor infectaţi cu COVID din secţiile de terapie intensivă va ajunge la 400, persoanele nevaccinate vor trebui să prezinte un rezultat negativ la testul PCR pentru a putea avea acces la instalaţiile pe cablu, restaurante şi hoteluri, iar un test rapid antigen nu va mai fi acceptat.