Social-democratul Olaf Scholz şi-a consolidat duminică statutul de favorit la succesiunea Angelei Merkel, impunându-se în cursul ultimei mari dezbateri televizate a celor trei candidaţi principali, cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare care se anunţă dificile pentru conservatorii cancelarului federal, comentează AFP, preluată de Agerpres.

Scholz - Baerbock - LaschetFoto: Captura video

Ministrul de finanţe şi vicecancelar social-democrat a fost desemnat de 42% dintre telespectatori învingător al dezbaterii în care i-a avut ca adversari pe liderul conservatorilor, Armin Laschet, şi pe cea a ecologiştilor, Annalena Baerbock, potrivit unui sondaj Forsa.

Acest bărbat de 63 de ani, fără multă carismă, dar liniştitor, câştigase deja cele două dezbateri televizate anterioare, prezentându-se ca un administrator experimentat şi calm.

Armin Laschet, care nu mai are multe atuuri în mână acum pentru a inversa tendinţa, a convins numai 27% dintre persoanele chestionate.

Renanul de 60 de ani nu a reuşit să-şi destabilizeze principalul adversar şi uneori chiar a părut că-şi pierde firul privind temele sociale, afirmând un nefericit "nu am înţeles" după o intervenţie a ecologistei Annalena Baerbock. Acesta din urmă a primit doar 25% păreri favorabile.

Dreapta, alcătuită din Uniunea Creştin-Democrată (CDU), aliată cu Uniunea Creştin-Socială (CSU) bavareză, înregistrează între 20% şi 22% în intenţiile de vot în sondaje, faţă 25% şi 26% pentru SPD. Verzii sunt creditaţi cu 15% până la 17%.

Dreapta pare că se va întoarce în opoziție după 2 decenii

Prin urmare, ceea ce părea de neconceput acum câteva săptămâni devine acum din ce în ce mai probabil: dreapta germană a cancelarului federal riscă să se întoarcă în opoziţie pentru prima dată după 2002.

Inegalităţi sociale, lupta împotriva încălzirii globale, digitalizarea şi securitatea internă au dominat dezbaterea, transmisă pe canalele private ProSieben, Kabeleins şi Sat1, şi concentrată pe problemele interne.

"Este uimitor să vedem că Europa şi politica externă nu au fost abordate în niciuna din cele trei dezbateri", a subliniat în acest sens Der Spiegel.

Annalena Baerbock, o juristă de 40 de ani, pare de acum scoasă din cursa pentru funcţia supremă.

Surprizele nu sunt excluse. Circa 40% dintre alegătorii germani încă nu ştiu pentru cine vor vota, potrivit unui studiu reprezentativ al institutului Allensbach. Se adaugă, de asemenea, marjele de eroare ale sondajelor şi partea importantă în acest an - din cauza pandemiei - a votului prin corespondenţă.

Un lucru este sigur, ecologiştii ar urma să joace cel puţin un rol-cheie în formarea unui guvern de coaliţie. Ei ar prefera să se asocieze cu social-democraţii, însă ar urma să fie posibile multiple coaliţii, cu trei partide necesare pentru a atinge majoritatea, potrivit sondajelor.

Olaf Scholz şi Annalena Baerbock, care au pledat amândoi pentru o creştere a salariului minim la 12 euro, au părut deja că formează o echipă duminică seară.