Statele Unite își cer scuze pentru atacul cu dronă din Kabul (din 29 august) și că vor învăța lecția acestei „oribile greșeli”, a declarat secretarul apărării SUA Lloyd Austin într-un comunicat, citat de agenția Tass. O anchetă asupra incidentului a concluzionat că lovitura "a dus la moartea a 10 persoane, inclusiv a șapte copii", a spus el.

Masina lovita din drona in KabulFoto: Saifurahman Safi / Xinhua News / Profimedia

Potrivit oficialului american, lovitura a avut loc ”pentru a preveni ceea ce se credea a fi o amenințare iminentă pentru Aeroportul Internațional Hamid Karzai”. Printre cei uciși a fost Zemari Akhmadi, în vârstă de 43 de ani, care lucra ca inginer pentru o organizație de caritate din California.

„Știm acum că nu a existat nicio legătură între domnul Ahmadi și ISIS, că activitățile sale din acea zi erau complet inofensive și nu erau deloc legate de amenințarea iminentă cu care credeam că ne confruntăm și că domnul Ahmadi era la fel de nevinovat ca și ceilalți uciși în mod tragic", a spus Austin.

Conform informațiilor inițiale furnizate de armata SUA, o dronă americană a eliminat un vehicul plin cu explozivi la Kabul pe 29 august. Militanții grupului terorist Stat Islamic din Khorasan, o ramură a organizației extremiste a Statului Islamic urmau să-l folosească pentru a organiza un atac terorist. Drona americană ar fi distrus două vehicule și a distrus parțial o casă. Reprezentantul UNICEF Afganistan, Herve Ludovic De Lys, a declarat că șapte copii au fost uciși.

La început, Departamentul Apărării al SUA a declarat că nu are informații despre victimele civile, dar ulterior a spus că va verifica informațiile.

Potrivit unui raport al New York Times publicat pe 10 septembrie, soldații americani au făcut probabil o greșeală în timp ce au ales ținta atacului aerian din Kabul. Sursele ziarului au respins puternic legăturile lui Ahmadi cu teroriștii, acesta urmând să primească azil în Statele Unite. Ziarul consideră că analiza video aprofundată și interviurile luate „pun la îndoială” versiunea oficială a incidentului.