Algeria: A murit fostul preşedinte Abdelaziz Bouteflika

de DP     HotNews.ro
Sâmbătă, 18 septembrie 2021, 5:04 Actualitate | Internaţional


Abdelaziz Bouteflika
Foto: Captura YouTube
Fostul preşedinte algerian Abdelaziz Bouteflika, obligat să cedeze puterea în 2019 după proteste masive generate de intenţia sa de a candida pentru un nou mandat, a decedat vineri la vârsta de 84 de ani, informează sâmbătă AFP și Agerpres.

"Deces al fostului preşedinte Abdelaziz Bouteflika" este anunţul care a rulat pe postul naţional de televiziune, care a citat un comunicat de presă al preşedinţiei. După îndepărtarea sa de la putere, în aprilie 2019, sub presiunea armatei şi a străzii, Abdelaziz Bouteflika a trăit în singurătate într-un azil asistat medical din Zeralda, o localitate situată la vest de capitala Alger.

Căderea sa devenise inevitabilă după săptămâni de proteste masive împotriva intenţiei anunţate de a candida pentru un al cincilea mandat de cinci ani, după 20 de ani la putere şi în pofida unei sănătăţi precare.

Potrivit canalului privat El Hayet TV, Bouteflika a încetat din viaţă la ora locală 22:00 (21:00 GMT).

Omniprezent în viaţa politică algeriană timp de zeci de ani, dar absent aproape complet din viaţa publică în urma unui accident vascular cerebral produs în 2013, Bouteflika nu şi-a mai făcut simţită prezenţa după ce mişcarea populară de protest Hirak şi armata l-au forţat să demisioneze.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1358 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by