Melania Trump a refuzat să facă apel la pace și non-violență în timpul asaltului asupra Capitoliului de pe 6 ianuarie, au declarat CNN două surse care au cunoștințe despre evenimentele din timpul insurgenței.

Melania TrumpFoto: Hotnews

Sursele au declarat că Stephanie Grisham, consilieră a Melaniei i-a trimit un SMS în care scria: ”Vreți să pun tweet (mesaj pe Twitter) că protestele pașnice sunt dreptul oricărui american, dar nu există loc pentru ilegalități și violențe”, la care prima doamnă de atunci i-a răspuns scurt: ”Nu”.

Grisham dă detalii despre acele momente în cartea ei care urmează să apară, intitulată ”O să răspund acum la întrebările voastre”, potrivit unor fragmente publicate de Politico.

Melania Trump se ocupa de un covor în timpul asaltului asupra Capitoliului

În timpul asaltului asupra Capitoliului, Melania Trump era la Casa Albă, unde supraveghea o ședință foto a unui covor pe care îl instalase.

Ea nu a anulat ședința foto pe parcursul zilei, nici nu a reacționat public în vreun fel pe tema acțiunilor suporterilor soțului ei, care dărâmau barierele de la Capitoliu, aflat la 3 kilometri distanță, acuză CNN. Abia pe 11 ianuarie, la 5 zile după insurecție, a condamnat, parțial, violențele.

Melania Trump a dat luni un comunicat de presă ca reacție la fragmentele publicate de Politico, spunând că ”intenția din spatele acestei cărți este evidentă. Este o încercare de a se reabilita după o prestație slabă ca secretar de presă, relații personale eșuate și un comportament neprofesionist la Casa Albă. Prin neadevăruri și trădare, ea încearcă să câștige importanță și bani pe seama Doamnei Trump”.

Grisham a fost o adjunctă loială Melaniei Trump pentru mai mult de 5 ani, pentru scurt timp fiind secretar de presă al Casei Albe înainte să se întoarcă în funcția de șef de cabinet al primei doamne în ultimul an al administrației.

Ea a demisionat din post pe 6 ianuarie, la scurt timp după ce i-a trimis Melaniei Trumo mesajul prin care cerea să ia poziție contra asaltului de la Capitoliu.