Moartea domnului Lăzărescu, varianta americană și cât se poate de reală: Un pacient a murit de inimă după ce 43 de spitale au refuzat să-l interneze din cauza crizei Covid-19

de R.P.     HotNews.ro
Marţi, 14 septembrie 2021, 14:59 Actualitate | Internaţional


Ray DeMonia
Foto: CNN
Ray DeMonia, 73 de ani, a devenit victimă indirectă a pandemiei de coronavirus, bărbatul murind din cauza afecțiunilor cardiace, după ce familia a încercat să găsească un pat la terapie intensivă coronarieni în 43 de spitale din 3 state, peste tot locurile fiind ocupate de pacienți Covid, relatează The Washington Post și CNN.

Pacientul cardiac din Cullman, Alabama, a murit într-un spital din Mississippi, la o distanță de 200 de mile de casă, pentru că familia nu a putut găsi niciun pat liber la spitalele din apropiere, după cum a povestit ulterior fiica sa, pentru The Washington Post.

După moartea bărbatului, familia a transmis un mesaj în care îndemna lumea să se vaccineze împotriva Covid-19 pentru a evita astfel supraaglomerarea spitalelor și pentru a preveni situații similiare cu cea a lui Ray DeMonia care nu a mai putut fi salvat din cauza lipsei de resurse medicale.

"În amintirea lui Ray, vă rugăm să vă vaccinați dacă nu ați făcut-o, într-un efort de a menține disponibile serviciile medicale de urgență”, a transmis familia pacientului.

"Din cauza pandemiei de Covid-19, serviciul de urgență a contactat 43 de spitale din 3 state în căutarea unui pat la terapie intensivă coronarieni și, în cele din urmă, a reușit să găsească unul în Meridian, Mississippi. Ray nu ar dori ca nicio altă familie să mai treacă prin ce a trecut el”, a mai transmis familia într-un necrolog.

DeMonia a fost internat la Centrul Medical Regional din Cullman pe 23 august, pentru că avea probleme cardiace, a relatat fiica bărbatului Raven DeMonia pentru the Post.

După 12 ore, mama sa a primit un apel telefonic de la centrul medical în care i s-a comunicat că pacientul are nevoie să fie internat la terapie intensivă pentru cardiaci și nu au putut găsi niciun pat liber la niciunul dintre cele 43 de spitale la care au sunat.

În cele din urmă a putut fi identificat un pat liber la Rush Foundation Hospital din Meridian, Mississippi, însă distanța era atât de mare încât a fost nevoie ca pacientul, deși în stare gravă, să fie transportat pe calea aerului.

"Nu-mi venea să cred când am auzit. Cum? Ce vreți să spuneți?”, povestește fiica.

Din motive ce țin de protecția datelor private, un purtător de cuvânt al Centrului Medical Regional Cullman a confirmat că a avut un pacient cu numele respectiv și că acesta a fost transferat la altă unitate medicală, însă nu au oferit detalii.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7307 vizualizari

  • +18 (24 voturi)    
    Asta chiar a murit DE COVID (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:01)

    Gryphus [utilizator]

    sau mai bine zis din cauza COVID
  • +17 (43 voturi)    
    Și antivacciniștii sunt OK, nu? (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:10)

    BEDE [utilizator]

    Ar trebui ca aceia care au refuzat vaccinul, dacă ajung la ATI să poată fi scoși de acolo ca să moară ei, nu ca alții să moară pentru că nu mai au loc la ATI din cauza lor.
    • +9 (33 voturi)    
      convocarea la vaccinare e solutia (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:34)

      doni [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      Nu cred ca vaccinarea obligatorie e solutia. In schimb ar trebui ca toti cei care nu sunt vaccinati sa fie convocati la vaccinare si sa li se prezinte doua optiuni: 1. se vaccineaza 2 daca nu vor, nici o problema, semneaza o atestare ca accepta sa nu fie tratati in ATI daca au nevoie din cauza de COVID. Mai vorbim dupa aia...
      • +12 (34 voturi)    
        ATI e plin de cei care NU platesc asigurari (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:50)

        CezarN [utilizator] i-a raspuns lui doni

        ATI e plin de cei care NU platesc asigurari.
        Mai bine te-ai ingrijora de asta.
        Daca omul a platit o viata asigurari de sanatate, cine mama dreaq te crezi tu sa-i interzici accesul la un serviciu pentru care a platit?
        Dar drogatii de ce sunt tratati pe banii nostri/pe gratis? De ce nu sunt pusi la munca sa-si plateasca tratamentul?
        • -1 (11 voturi)    
          asigurarea de locuinta (Marţi, 14 septembrie 2021, 17:29)

          TheBorg [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

          Nu acopera riscul de a-ti da intentionat foc la casa.
        • 0 (10 voturi)    
          Juramantul lui Hipocrate (Marţi, 14 septembrie 2021, 18:29)

          FortApache [utilizator] i-a raspuns lui CezarN

          In USA exista 2 posibilitati .Una este bazata pe sistemul de asigurari incluzand si Medicare si Medcaid....sau Cash Payer caz in care nu vrei asigurare si preferi negocierea directa cu spitalul, clinica, doctorul de familie etc.

          Asiguratii pot fi de 2 feluri: cei salariati sau cei care cumpara asigurare privata si/sau nu muncesc.

          In general cei asigurati la final platesc mai mult decat Cash Payerii (din experienta proprie) cu exceptia interventiilor chirurgicale complicate....nu vorbim de nasteri, apendicite, pietre la rinichi si altele simple....la astea iesi mai bine direct cu spitalul decat cu asigurarea.

          Pare ciudat insa systemul de asigurari in USA este unul care ciordeste clientul...cum te prinde trage pe tine pana atingi "coplata" :)))

          Oricine intra in spital este tratat si iese ori cu factura ori se ocupa asigurarile, daca nu plateste factura..spitalul o paseaza la o firma de recuperari creante care te urmareste oriunde, nu scapa nici drogatul, nici boschetarul, nimeni, tot se pune pe SSN. Chiar si in Romania...cunosc un caz de romani care au avut un necaz si au plecat in Ro crezand ca scapa de facturile de aproape 180.000$, cu poprire pe conturi si blacaj casa la cartea funciara.

          Treaba cu ATI-ul este clar limitata si merge pe principiul primul venit primul servit indiferent de covid sau alte afectiuni....nu te gandi ca ATI este plin numai cu covizi...e o prostie care se prezinta si in Romania.

          Cam asta e prin USA insa mai toata lumea e obisnuita cu asigurarile....cutiile postale sunt pline de oferte agresive unele chiar facute cu scopul de a speria.
          • +2 (14 voturi)    
            Minciuni gogonate (Marţi, 14 septembrie 2021, 20:37)

            Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

            Serviciile de urgență sunt acopeirte de stat dacă individul nu are asigurare.

            Sunt medic în SUA de peste 12 ani. Aia cu datoriile de $180000 pe la spitale e din Petre Ispirescu și basmele sale. Suma maximă pe care o poate plătiun pacient (maximum out of pocket) nu cred că depățețte $10000/an. Pragul de sărăcie în țara asta (venitul anual pentur ca nu plătești niciun fel de taxe și rețineri) e de $24000/an. Chiar dacă intervenția costă $1 milion diferența o plătesc asigurările.

            Chiar dacă individul nu are asigurare și ajunge în spital e tratat. Dacă e sărac cei de al administrație îi fac automat formele pentru Medicaid.

            Tratamentele de molimă cninezească, și vaccinurile aferente sunp acopeite de stat - e un ordin executiv al lui Trump încă în vigoare.

            Ce ar fi să mai încerci și e la alte mese?
            • 0 (10 voturi)    
              Bai prietene te cred ca esti doftor... (Marţi, 14 septembrie 2021, 22:11)

              FortApache [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

              ...insa nu sti sa citesti romaneste. Inca de la inceput am amintit de Medicare si Medicaid care se ocupa cu saracii, drogatii si homelessii...care e problema...aveai nevoie de cifre sa inteleg?

              Nici eu nu am auzit de maximum out of pocket mai mare de 8 mii insa de ce nu zici despre trimiterile catre laboratoare de analize care nu sunt suportate de asigurare? Te faci ca nu stii despre? Despre alte servicii bagate pe gat pacientului pe care nu le deconteaza asigurarea cui le lasi?

              Despre negocierile ca la piatza purtate cu spitalul n-ai auzit in 12 ani de cand zici ca profesezi....

              Eu nu am scris numai despre homelessi, dar am amintit de ei, am scris mai mult despre cei care nu vor sa plateasca asigurarea si prefera sa fie Cash Payer.

              Sunt facturi imense date la collect...intereseaza-te la tine la spital daca ai prieteni pe acolo la financiar...

              Romanii aceia din Petre Ispirescu sunt prieteni de familie care au gresit atunci, s-au speriat de suma si a ajuns la collect iar Romania cu USA au un tratat semnat in materie fiscala daca sti...eu sunt mancat de treburile astea cand imi fac taxele...

              Poti sa fi nascut in USA si sa nu sti despre treburi ca astea daca nu treci prin ele...nu tot ce zboara se mananca si las-o mai jos cu artea cu cantatul...
              • +2 (8 voturi)    
                Și ce contează dacă crezi sau nu? (Miercuri, 15 septembrie 2021, 1:23)

                Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui FortApache

                Ăstia ca tine nu pot călca oricum în spitalul în care profesez eu.

                Pentru cultura ta generală Medicare se ocupă de oamenii în vârstă, iar Medicaid de săraci,

                După cum am stabilit anterior vorbești din auzite. Pacientul sau apaținătorii trebuie să aprobe orice servicii, analize, etc. primite. Dacă el nu le aprobă și nu semnează pentru ele le cam plătește spitalul sau clinica. Deci ce spui tu sunt povești.

                Nu, n-am auzit de negocieri. Astea-s iar povești de ale tale auzite prin cârciumi. Instituțiile medicale au tarife preferențiale pentru anumite companii de asigurări, care la rândul lor își încurajează asigurații să meargă la ele.

                Acordurile țin atâta timp cât asiguratorii aduc un anume număr de clienți. Sunt așa numitele clinici sau spitale „in network”. Nu prea ai ce să negociezi.

                Eu în peste 12 ani n-am văzut niciun „cash payer” din ăsta despre bați tu câmpii. Am văzut doar străini ce vin să se trateze aici și plătesc într-adevăr din buzunar. Nu-ți imagina însă că vii de la Stehaia, îți tragi operație estetică de $200000 și după aia fugi acasă fără să plătești. Dacă nu ai o asigurare trebuie să ai o garanție de plată. Cel mai adesea o carte de credit ce trebuie să aibă o limită care să acopere serviciile estimate. Deci poveștiel cu recuperatori sunt de prin cârciumi și alte surse similare.

                Cât despre ăia care ar datora servicii medicale de $180000 și s-au refugiat în Obor, sunt din nou povești. Ai auzit tu ceva, dar n-ai înețes ce ai auzit.

                Sunt întra-devăr milioane de oameni ce apar oficial ca neasigurați. E vorba de oameni ce au asigurări ce nu corespund normelor Obamacare. Cel mai adesesea asta te asigură pentru inteveții serioase ce însă nu acoperă servicii măcunte. Marea majoritate te costă sub $100/lună. Cât de dobitoc trebuie să fie cineva să ajungă să datoreze zeci sau sute de mii pentru că nu și-a tras o asigurare online de câteva zeci de USD?!
                • +3 (3 voturi)    
                  Tocmai (Miercuri, 15 septembrie 2021, 12:05)

                  FortApache [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

                  Ce fel de doctor esti bre matale care n-ai auzit de problemele cu care se confrunta oamenii din US cu sistemul de sanatate/asigurari de sanatate....nu ai auzit de bill-uri la collect care duc in derizoriu Credit Score-ul, de cash payer, de bill-uri refuzate la plata de asiguratori, de suprataxarea serviciilor spitalicesti/clinici si mai ales....de negocierea directa spital/clinica si client...!?!?

                  Stai de dimineata US time indiferent pe unde te afli in USA trei ore diferenta fus orar intre Est West si pana seara la si cauti cearta pe aici....oi fi intrat azi tura de noapte la spital ....esti de garda? Vezi sa nu faci ca Ciomu cu pacientii ca n-ai dormit , toata ziua ai stat pe commenturi. Sau oi fi veterinar dar si acolo trebuia macar sa ai habar despre suprataxare si asigurari pentru animalele de companie.

                  O dai aiurea cu basme, carciumi, Strehaia, Obor, operatii estetice incercand sa arunci discutia in derizoriu, deja ai convingeri despre oameni si fapte...

                  Pretinsule doctoras sa sti si tu ca in USA se moare din cauza nenorocitului sistem spitale/clinici/asigurari....sunt o gramada de ONG-uri care semnaleaza si se ocupa de aceste disfunctionalitati...dar ce stii tu...de 12 ani profesezi intr-un spital unde toti ca mine nu pot calca....
      • +2 (10 voturi)    
        Si cei inca nevaccinati cu care iau contact? (Marţi, 14 septembrie 2021, 16:29)

        MakeRoGreatAgain [utilizator] i-a raspuns lui doni

        1. In primul rand, n-ai cum legal, sa refuzi sa nu tratezi un pacient. Ideea ta cu semnatura ar fi foarte greu de implementat atat timp cat omul si-a platit darile la Sanatate.

        2. Cum ramane cu cei pe care cei nevaccinati cu buna stiinta, infecteaza pe cei nevaccinati inca (pentru ca nu au ajuns inca)?
      • +5 (9 voturi)    
        Aberezi (Marţi, 14 septembrie 2021, 17:26)

        Lukkian [utilizator] i-a raspuns lui doni

        Cei ca tine au impresia ca "binele" se face cu forta si daca refuzi nu mai ai nici un drept. Mai verifica si tu legislatia din cand in cand, inainte sa aberezi pe net.
        Si eu iti pot spune ca blocul/casa in care locuiesti, la primul cutremur se face pulbere si iti ofer alternativa sa locuiesti la cort, permanent, ca sa nu ai probleme cand va veni cutremurul. Daca refuzi, dai pe semnatura ca orice ai pati, nu ai loc la spital. Ce zici, ti-ar conveni?
    • -2 (10 voturi)    
      va fi candva (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:40)

      levierul [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      probabil ca acolo se va ajunge
    • +2 (20 voturi)    
      Nu esti ok. (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:45)

      palatin [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      Discriminarea nu este acceptabila, indiferent de motiv, culoarea pielii, convingeri personale sau orice fel de diferente individuale. Pana una-alta, Politia Gandirii nu s-a infiintat. Se va infiinta atunci cand se va desfiinta CNCD.
      • -8 (14 voturi)    
        nu e discriminare (Marţi, 14 septembrie 2021, 16:04)

        levierul [utilizator] i-a raspuns lui palatin

        este datorie fata de societate, fata de semeni
        • +6 (12 voturi)    
          Neuronul stingher (Marţi, 14 septembrie 2021, 17:04)

          Rolly [utilizator] i-a raspuns lui levierul

          Nea leviere, aceeași datorie față de semeni o au și fumătorii care fac victime printre nefumători.

          Dar ce să vezi, cancerul pulmonar se pare că este pistol cu apă pe lângă COVID.

          Tovarăși, gândiți, că dușmanul gândește.

          P.S.
          Chiar nu port pică fumătorilor, deși eu sunt nefumător. Știu că este viciu greu și sunt mulți care luptă să se lase..
          • +5 (9 voturi)    
            Nefumatorii si alcoolicii (Marţi, 14 septembrie 2021, 17:28)

            Lukkian [utilizator] i-a raspuns lui Rolly

            Da, si nefumatorii, alcoolicii, drogatii etc au parte de tratament spitalicesc, asigurat de stat si platit de toti cei care au asigurari de sanatate OBLIGATORII la stat. Ce facem acum? Ii excludem si pe ei sau nu?
            • 0 (0 voturi)    
              Nope (Marţi, 14 septembrie 2021, 18:22)

              Rolly [utilizator] i-a raspuns lui Lukkian

              Asta este și ideea, nu excludem pe nimeni. Se numește solidaritate socială. Aici voiam să ajung.
            • 0 (0 voturi)    
              da (Marţi, 14 septembrie 2021, 18:39)

              levierul [utilizator] i-a raspuns lui Lukkian

              in Norvegia, daca esti fumator nu esti prioritate in internare. Dar ce stiu aia. Nu sunt nici un UE nici democratie. Sa nu va spun de Singapore,nu?
              Dar cititi si voi, ca de comentat vad ca ati priceput cum se face
  • -9 (23 voturi)    
    CAZUL LĂZĂRESCU (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:33)

    BARBADOS [utilizator]

    Dacă era Trump, adică dacă făcea parte din elită, nu-l refuza nimeni.
    Şi nu mă mai presaţi cu vaccinul! Vreau să mă vaccinez dar nu în sistem de fermă de păsări unde un procent acolo de pierderi este admis, mai ales dacă nu e primul ministru sau preşedintele... Este vreun doctor serios pe-aici care să-mi spună: uite, îţi faci analizele, îţi văd fişa medicală, îţi văd bolile cronice, ştiu deja ce vaccinuri au reacţii adverse periculoase pentru bolile dumitale şi, de aceea, îşi recomand vaccinul x sau y - sau îţi dau adeverinţă eşti nevaccinabil din cauza comorbidităţilor! Îmi poate spune ceva serios în domeniul acesta ministra sănătăţii, fără să-mi răspundă robotul?
    • +10 (14 voturi)    
      treaba medicului curant sau de familie (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:59)

      hoinar [utilizator] i-a raspuns lui BARBADOS

      Daca tii neaparat sa iti recomande un doctor un tratament anume, fie el vaccin sau nu, doar doctorul curant te poate ajuta. Pe forumul hotnews nu cred ca-ti raspund doctori, seriosi sau nu, mai ales informatii cu caracter medical. Ministra sanatatii cu atat mai mult nu-ti poate raspunde.

      Sora mea are boala cronica de sange si a urmat calea asta vorbind cu medicul de familie si cel de specialitate. Si s-a vaccinat.

      Acum pentru cei care sunt Toma necredinciosul ..piedici se gasesc oricand. Ok, stai nevaccinat, dar macar poarta masca si nu umbla lelea in zone aglomerate. Ca pericolul nu e doar pentru tine, ci si pentru ceilalti, unii poate cu probleme reale de imunitate (doar cazurile de cancer in tratament imi vin acum in minte, dar sunt sigur ca sunt destule).
      • -2 (10 voturi)    
        Medic curant? (Marţi, 14 septembrie 2021, 17:08)

        BARBADOS [utilizator] i-a raspuns lui hoinar

        Ce medic curant? Cine mă crezi? Ce, medicii stau la coadă după mine? Ce face un pârlit ca mine la ţară, fără medic şi tot aşa? Ai impresia că lumea e făcută numai din parlamentari şi oameni de afaceri? Mai sunt, asta e, ghinionul lor, şi nişte pîrliţi de pensionari la care nu se uită nici naiba; auzi, medic curant... Şi nu-s nici Toma necredinciosul... Chiar cred în coronavirus! Dar nici nu mă duc ca boul, la vaccinare, doar că-mi dă o bere şi un bilet de tombolă... Auzi imbecili, că-mi dau bonuri de masă... Să le da mamii lor!
        • -3 (7 voturi)    
          Foarte bine. Atunci nu te du (Marţi, 14 septembrie 2021, 17:30)

          Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui BARBADOS

          O faci în primul rând pentru tine. Nu vei să te protejezi? E decizia ta. Contribuabili vor plăti o pensie mai puțin...
          • 0 (6 voturi)    
            Ba tocmai (Marţi, 14 septembrie 2021, 19:14)

            BARBADOS [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

            că vreau să mă protejez şi-mi pasă de mine, mă interesez şi de aceea şi scriu, poate găsesc şi un ins responsabil şi nu doar miştocari de le ştiu pe toate... Dar ţi-i greu să înţelegi că vaccinul are şi reacţii adverse, că efectele lui nu sunt îndeajuns studiat, că nu-mi spune nimeni dacă urmăreşte efectele vaccinului la anumite boli cronice etc.
            Dacă eşti dispus la o discuţie serioasă, onestă şi ai informaţii sunt gata să aflu. Ştie cineva cum funcţionează vaccinul X la un ins care a avut infarct sau edem pulmonar? Asta mă interesează. Ştie cineva, dintre cei deştepţi, treaba asta? Atubci scrie! Dar văd că nu ştie nimeni, nici Ministrul Sănătăţii, nici Preşedintele ţării, nici vreu alt deştept din UE. Toţi ştiu să dea cu gura şi să încaseze bani groşi. Hai că m-aţi înfuriat!
            • -3 (5 voturi)    
              Îți repet. Nu te du. (Marţi, 14 septembrie 2021, 20:48)

              Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui BARBADOS

              Durata de certificare a unui vaccin după carte e de 10-15 ani. Ești liber să aștepți până atunci ca să fi sigur că nu-ți crește o coadă de crocodil după vaccinare :)

              În altă ordine de idei în cazul vaccinurilor mARN s-au administrat până acum miliarde de doze. Număru de reacții adverse serioase e comparabil cu cel de la vitamina C.

              Mai mult de atât nu-ți pot spune nici laureații cu Nobel în medicină și nici miștocarii. E exclusiv decizia ta dacă vrei să scutești contribuabilii de plata unei pensii sau nu.
  • -3 (15 voturi)    
    Si totusi (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:35)

    Popescul [utilizator]

    M-am vaccinat, deci s-ar putea considera ca sunt in favoarea vaccinistilor.

    Totusi, in speta pacientii despre care zici ca tre scosi din spital, sunt sau nu sunt asigurati medical? Daca sunt asigurati, atunci de ce sa-i scoti din spital chiar nevaccinati fiind? Daca nu sunt asigurati, putem discuta de ce i-ai primit vaccinati sau nevaccinati. Daca omul a platit pentru un serviciu, de ce sa nu beneficieze de el? Cand a incheiat contractul de asigurare medicala i s-a impus sa se vaccineze? Cel mai probabil nu. Si atunci cum sa schimbi regulile unui contract (de asigurare medicala) fara acordul tuturor partilor semnatare? Cum sa-i spui partenerului contractual ca nu-ti mai livrez electricitate fiindca n-ai sapca? Maine imi iau sapca si poimaine imi vei spune ca este rosie, deci comunista si ca tot nu-mi livrezi curent. Eu cred ca nu este corect asa.

    Vaccinati nu sunt niste superoameni. Nu, nici vorba. Sunt la fel de inteligenti sau de limitati pe cat erau si inainte de vaccinare. Sunt doar niste indivizi care au ales o cale. Asta nu cred ca poate schimba vreodata regulile unui contract incheiat anterior vaccinarii. Parerea mea. Hac!
    • +1 (1 vot)    
      Corect! (Miercuri, 15 septembrie 2021, 8:40)

      Forester [utilizator] i-a raspuns lui Popescul

      Ai pus problema foarte bine. Nu m-am vaccinat, din motive medicale (am pus in alt comment mai sus explicatia), si nu consider fair sa nu primesc ingrijiri daca e sa ma imbonavesc grav, in conditiile in care sunt obligat sa contribui la sanatate, si deci din banii mei pleaca in sistem peste 2000 de lei lunar!!
      Ok, nu ma primiti in spital, dar atunci nici nu ma mai obligati sa dau banii astia, ca daca ii pun deoparte, ma pot trata in privat boiereste de banii astia (stransi macar pe un an).
  • -5 (19 voturi)    
    Este imposibil (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:36)

    UpNext [utilizator]

    pentru ca relatarea de mai sus trebuie sa se fi intamplat la rusi, aia inumani, prosti si salbatici cum ii stim. Americanii nu pot face asa ceva, sunt umani si bine organizati.

    Deci, clar fake news instrumentat de sputnik si rt.
    • -1 (5 voturi)    
      clar fake (Marţi, 14 septembrie 2021, 16:07)

      levierul [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      dar aici suntem toti doar agenti americani, asa ca "it's Russia!" sau "China!"
    • -3 (9 voturi)    
      Evident că suntem umani și bine organizați (Marţi, 14 septembrie 2021, 16:59)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui UpNext

      Dacă nu s-au găsti paturi libere la urgență în zona lui, omul a fost dus cu elicopterul la un alt spital aflat la 300 de km distanță.

      Dacă Ivan ivanovici, fără pile, se duce la spital la Moscova e lăsat să moarăî pe holuri indiferent dacă au paturi sau nu dacă nu dă șapa potrivtă. Ce? Nu-i așa?
  • -6 (16 voturi)    
    fair enough (Marţi, 14 septembrie 2021, 15:48)

    Nevermind [utilizator]

    Chiar as plusa cu scos in primul rand vaccinatii de pe ati. Ar trebui preluati de catre companiile producatoare de vaccinuri sau de catre mass media. Dupa aia scosi si aia nevaccinati si dusi acasa la ei.
  • +5 (5 voturi)    
    Dacă e să privim lucrurile în perspectivă (Marţi, 14 septembrie 2021, 17:16)

    Amerlocu [utilizator]

    De fapt nu e ceva ieșit din comun. E ceva ce se întâmplă peste tot. Spitalele și secțiile de urgență sunt gândite pentru situații normale, nu pentru molimi masive. Nu s-au găsit paturi libere în zona lui, l-au dus cu elicopterul la vreo 300 de km distanță. Probabil că totul a durat în jur de o oră și ceva. Toate centrele medicale americane mari au elicoptere și nu e nevoie de aprobarea nu știu cărui ministru, general sau secetar de stat ca să fie folosite.

    Să ne imaginăm că răposatul DeMonia pățea beleaua la Urziceni. Până ajungea salvarea, până se întorcea la București se făceau 2-3 ore bine de tot. Deci era mort chiar dacă în sptial erau 1000 de paturi la urgență. Înseamnă asta că trebuie construit imediat un spital ultramodern la Urziceni?! Întreb și eu, nu dau cu parul...
  • -3 (7 voturi)    
    Așa va fi și la noi în 2 săptămâni... (Marţi, 14 septembrie 2021, 17:34)

    Nyk1 [utilizator]

    ...dacă „guwernerul meu” nu va da indicații explicite să se trateze prioritar urgențele altele decât COVID și bolnavii cronici în detrimentul nevaccinaților.
    • -1 (3 voturi)    
      Asa a fost... (Marţi, 14 septembrie 2021, 19:43)

      Suricata007 [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      ...si inainte de covid.
      Despre prioritati, sper ca nu ai uitat de domnul parlamentar transportat, "prioritar", cu elicopterul, sute de kilometri, la Bucuresti ca sa i se administreze doua pastile de indigestie.
      Nu te mai lua de oameni si nu mai da sfaturi medicale. Nu te pricepi la asta.

      Aveti grija,
      Sanatate tuturor
  • +6 (8 voturi)    
    Hai să privim și invers (Marţi, 14 septembrie 2021, 17:37)

    Tescovin [utilizator]

    Dacă tot e să dăm vina pe unii că nu vor să se vaccineze... De ce să nu privim lucrurile exact invers ? De ce unul nevaccinat, care face Covid (și are asigurarea de sănătate plătită la zi !) ar trebui să stea pe tușă ca să intre la ATI unul care mănâncă și bea ca un porc, are 130 de kile, nu face mișcare, nu are grijă de sănătate și a făcut și el un infarct mic ?

    E doar un exercițiu de gândire pentru cei care spun că Covizii nevaccinați ar trebui să aibă interzis în spital. Nu sunt de părere că cineva ar trebui dat la o parte în favoarea altcuiva, indiferent de motiv. Modul în care alegem să ne trăim viața e o decizie personală a fiecăruia, fie că-ți place slana cu untură, fie că nu vrei să te vaccinezi. Și atâta timp cât ne plătim asigurările și impozitele la zi, datoria statului e să-i trateze pe toți cei care au nevoie, când au nevoie (nu când are statul paturi libere). Dacă nu e în stare, nu-i nici o supărare: să nu-mi mai ia CAS din salariu și să mă lase să-mi contractez asigurare privată.
  • +1 (5 voturi)    
    Foarte inteligent .. (Marţi, 14 septembrie 2021, 18:52)

    Timonierul [utilizator]

    Ne înjuram între noi, dar Nimeni, Nimeni nu le rupe urechile la chinezi, cei care de fapt ne-a infectat.
    Mor milioane , chinezii fac mișto și rad cu pofta cum fac profituri , măști, de toate culorile cu desene…..
    Ei își doresc sa rămână numai ei….

    Continuați a va înjură și blestema ca unii nu sunt vaccinați…..
    • +2 (6 voturi)    
      Pandemia (Marţi, 14 septembrie 2021, 22:00)

      Popescul [utilizator] i-a raspuns lui Timonierul

      Pandemia a început in ianuarie 2020. Pentru ce se întâmplă azi de vina e tot China? Plavaniisin State nu au vreo vina? Sunt virgini? Un Coreea de Sud și în Japonia de ce sunt atât de puține cazuri? Cu cuvintele tale. Mereu alții sunt de vina pentru propriile cretinisme. Hai sa ne vedem și propriile bârne. Hai sa nu ne mai ...lamentam atât. Hai sa incercam sa nu ne mai dăm atât cu fundul de pământ. Zic, nu dau cu bastârcă.
  • +1 (3 voturi)    
    Odihnească-se in pace. (Marţi, 14 septembrie 2021, 19:22)

    Suricata007 [utilizator]

    A fost transferat de la spital pentru ca nu exista personal calificat pentru afectiunea lui.
    Transferul nu are lagatura cu covid.

    "A Cullman Regional Medical Center spokesperson, who declined to give specifics of Ray DeMonia's case, citing privacy concerns, confirmed to NPR that he was transferred from the hospital but said the reason was that he required "a higher level of specialized care not available" there."

    Aveti grija,
    Sanatate tuturor


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by